După ce avocatul jucătorului Laszlo Sepsi, parlamentarul Tudor Chiuariu, a anunţat demararea procedurilor la instanţa de dreptul muncii, pentru declararea fotbalistului ca fiind liber de contract, Liga Profesionistă de Fotbal s-ar fi decis să ia o primă decizie în acest caz.
Unul dintre principalii finanţatori ai echipei Poli, Primaria Timisoara, cere lămuriri cu privire la decizia Federaţiei Română de Fotbal de a nu acorda licenţa de joc clubului alb-violet. Primarul Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul Adrian Orza au trimis vineri o scrisoare FRF, cerând o întâlnire cu preşedintele acestui for, Mircea Sandu.
Ciudăţeniile legate de neacordarea licenţei pentru FC Politehnica Timişoara sunt multe. Una mai piperată decât cealaltă. Iar un nou exemplu în acest sens este chiar citarea clubului la Comisia de Apel. Viorel Duru este acuzat că a fost în acea zi şi reclamant şi decident. Documentele o dovedesc.
Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, pare mai optimist decât niciodată. Polist convins, el mai speră că FC Politehnica ar putea chiar să ajungă şi în cupele europene.
Agonia lui Poli, prelungita de FRF. Federaţia Română de Fotbal nu a fost capabilă să ia o decizie în cadrul Comitetului Executiv, desfăşurat joi, la Bucureşti.