Secretarul general adjunct al Senatului, Horia Ioan Marinescu, a demisionat, marți, din motive de incompatibilitate. Marinescu a fost numit luni în funcție, prin vot, de plenul Senatului.
Dan Mihalache, secretarul general al Senatului, a anunțat că și-a dat demisia din funcție. El a spus că decizia lui ține de etica politică și de angajamentul pe care îl are față de Crin Antonescu.
Directorul unuia dintre cele mai importante muzee din Timişoara – Muzeul Banatul – a decis să demisioneze. Deşi demisia lui vine într-o perioadă în care toţi directorii instituţiilor deconcentrate din judeţ sunt verificaţi de mai-marii de la Consiliul Judeţean Timiş, directorul Muzeului Banatul, Dan Leopold Ciobotaru, susţine că a luat această decizie din motive personale.
Liderul PNL, Crin Antonescu, și-a dat demisia din funcția de președinte a Senatului. Anunțul a fost făcut, marți, în plenul Parlamentului, la ședința în care se discuta validarea noului guvern a lui Victor Ponta.
Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României şi unul dintre cei mai vechi membri ai PNL, a demisionat din partid. Acesta s-a opus ruperii USL şi ieşirii liberalilor de la guvernare.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.