Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, nu are de gând să le ceară să-şi dea demisia liberalilor aflaţi în funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate, după cum i-a sugerat zilele trecute deputatul Alin Popoviciu, care l-a invitat să facă opoziţie „adevărată" alături de PDL. Chiar dacă USL s-a rupt la nivel naţional, iar PNL a ieşit de la guvernare, Robu spune că n-are niciun motiv să ceară retragerea liberalilor.
Secretarul general adjunct al Senatului, Horia Ioan Marinescu, a demisionat, marți, din motive de incompatibilitate. Marinescu a fost numit luni în funcție, prin vot, de plenul Senatului.
Dan Mihalache, secretarul general al Senatului, a anunțat că și-a dat demisia din funcție. El a spus că decizia lui ține de etica politică și de angajamentul pe care îl are față de Crin Antonescu.
Directorul unuia dintre cele mai importante muzee din Timişoara – Muzeul Banatul – a decis să demisioneze. Deşi demisia lui vine într-o perioadă în care toţi directorii instituţiilor deconcentrate din judeţ sunt verificaţi de mai-marii de la Consiliul Judeţean Timiş, directorul Muzeului Banatul, Dan Leopold Ciobotaru, susţine că a luat această decizie din motive personale.
Liderul PNL, Crin Antonescu, și-a dat demisia din funcția de președinte a Senatului. Anunțul a fost făcut, marți, în plenul Parlamentului, la ședința în care se discuta validarea noului guvern a lui Victor Ponta.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1