Chirurgia tiroidiană este una dintre cele mai frecvente intervenții din sfera endocrinologică, iar la Spitalul Clinic CF Timișoara, zeci de astfel de operații sunt efectuate anual. Deși poate părea o procedură de rutină, medicii atrag atenția că este vorba despre o intervenție delicată, care necesită o pregătire minuțioasă și o execuție chirurgicală precisă.