Situaţia financiară dezastruoasă de la clubul de fotbal feminin CFR Timişoara a condus la excluderea acestuia din competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal. Decizia a fost luată după ce clubul nu a plătit banii pe care îi datora unei sportive.
Stadionul CFR le prieşte celor de la ASU Politehnica. Formaţia alb-violetă a revenit sâmbătă pe terenul unde şi-a ispăşit suspendarea propriului stadion, de această dată în calitate de oaspete. Aceasta nu a fost un impediment, galeria timişoreană a fost la teren, iar ASU a învins cu 4 – 1.
Cupa Poli Timişoara Junior 2013 a umplut de bucurie sufletele mai mulor echipe de viitori fotbalişti. La sala „Constantin Jude” au fost acordate premii şi diplome, iar Nuno Claro a fost vedeta zilei. Prezent la eveniment, el a fost solicitat minute în şir pentru autografe.
Fetele de la CFR Timişoara au luat, sâmbătă, bătaie pe teren propriu de la echipa considerată ca fiind cea mai bună din campionatul primei ligi. Olimpia Cluj a învins pe stadionul de la Gara Mare cu un clar 7 – 1, după un meci pe care l-a dominat sănătos.
Dacă la masculin fotbalul timişorean se cam chinuie în prima ligă, la feminin jucătoarele de la CFR Timişoara au obţinut o nouă victorie externă, la Baia Mare. Scorul final a fost 4 – 1 pentru bănăţence, aceasta după ce gazdele de la Independenţa conduceau la pauză.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, valabil marți seară în mai multe localități din Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri din Timiș
Marți, 21 mai, în Consiliul Local Timișoara a fost dezbătut un proiect de hotărâre prin a cărui aprobare primăria ar fi urmat să devină proprietar în totalitate pe o clădire într-o stare destul de proastă din Piața Traian. Din lipsă de voturi, însă, proiectul nu a trecut de vot, iar primarul Dominic Fritz dă vina pe liberali.
1
Capitală Culturală
Pentru a marca cei 80 de ani de existență, cei de la Universitatea de Vest din Timișoara organizează mai multe evenimente cu profil special, dedicate comunității timișorene. Pe de-o parte, filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu va conferenția la Timișoara. Pe de altă parte, rectorii din România se reunesc în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, tot la UVT.
Capitală Culturală
Asociația Proteszt organizează microstagiunea „INdependent@TM” în cadrul Festivalului TESZT. Astfel, vor fi prezentate trei spectacole timișorene în zilele următoare ca o oglindă a contextului local în ceea ce privește artele performative după anul efervescent 2023.
Ştiri din Timiș
Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL la fotoliul de primar al Timișoarei, a vorbit, marți, despre lupta pe care, spune el, a dus-o cu clanurile în cele două mandate de edil. Alături de el s-a aflat medicul Olimpia Oprea, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara. La un moment dat, în timpul conferinței, aceasta i-a spus lui Robu că nici nu își poate imagina „câte RMN-uri și-a făcut domnul Cârpaci și familia, ca să fie de acord să facem dezmembrarea”, referindu-se la terenul aparținând Clinicii Balneo. UPDATE. Olimpia Oprea, drept la replică
10
Eveniment
Accident grav produs marți după-masă, pe DN 6, în Remetea Mare. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată.
4
Capitală Culturală
Un simplu gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană cotrobăind prin gunoiul său menajer? Punem la bătaie trei invitații duble pentru cititorii noștri la spectacolul „Gunoierul”, o comedie spumoasă scrisă de Mimi Brănescu.