Primăria Timișoara, în parteneriat cu primăriile din Dudeștii Noi și Becicherecu Mic și-au pus în plan să achiziționeze, cu fonduri din PNRR, un autobuz electric care să circule pe traseul dintre municipiu și cele două comune, adică pe linia M44. Licitația de pe SEAP, însă, a fost anulată din lipsă de oferte valide.
Primăria Timișoara a lansat o licitație pe sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) pentru achiziția unui singur autobuz electric. Acesta va deservi linia M44, care face legătura cu comunele Becicherecu Mic și Dudeștii Noi. Noul autobuz va avea 18 metri lungime și, împreună cu două stații de încărcare, va costa aproximativ 3,4 milioane de lei, fără TVA, bani din PNRR.
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic vor beneficia de un sistem inteligent de alimentare cu gaz. A fost predat proiectul tehnic, acesta va fi analizat timp de câteva săptămâni, după care pot începe lucrările. Anunțul a fost făcut de Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, în prezent președinte al ADI „Dimitrie Țichindeal”, cea care implementează proiectul.
În ședința Consiliului Local Timișoara din luni, 8 iulie, a fost aprobată o hotărâre pentru încheierea unui parteneriat între Primăria Timișoara și primăriile comunelor Becicherecu Mic și Dudeștii Noi pentru achiziția unui autobuz electric. Acesta va urma să îl înlocuiască pe cel diesel care circulă în prezent pe linia M44.
Azi în Timișoara
Lansare de carte, spectacol de dans contemporan, ateliere, concerte, spectacole de teatru, expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte joi, 18 decembrie.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea va depune spre finanțare europeană un proiect în valoare de șapte milioane de euro, care vizează reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu și transformarea acesteia într-un spațiu cultural multifuncțional, parte a Centrului Multiplexity. Proiectul își propune să ofere timișorenilor o nouă atracție urbană dedicată culturii, educației și petrecerii timpului liber, adresată atât familiilor și tinerilor, cât și comunității creative locale.
Ştiri din Timiș
O nouă grădiniță modernă, cu o capacitate de 360 de locuri, va fi construită în localitatea Moșnița Nouă, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Contractul de finanțare a fost semnat marți, 17 decembrie, de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Comunei Moșnița Nouă.
Eveniment
Accident rutier pe DN 6, în localitatea Belinț, miercuri după-masă. Un șofer de 76 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac. În urma impactului, un pasager de 75 de ani a fost rănit și transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Giarmata se pregătește să găzduiască, sâmbătă, 20 decembrie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, la Casa de Cultură, începând cu ora 18. Evenimentul promite să aducă împreună muzică tradițională, dansuri populare și colinde din diferite regiuni ale țării.
Ştiri din Timiș
Comuna Pișchia găzduiește vineri, 19 decembrie, începând cu ora 16, prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, un eveniment dedicat valorilor locale și memoriei unuia dintre cei mai importanți creatori ai Banatului.
Ştiri din Timiș
Autoritățile județene transmit că au demarat o amplă acțiune de verificare a tuturor centrelor rezidențiale pentru vârstnici din Timiș, după ce, în urma unor controale recente, au fost descoperite nereguli grave la două locații, din Lenauheim și Cenad.
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș este de 1,06%, ceea ce înseamnă 3.554 de șomeri înregistrați, cei mai mulți fiind luați în evidență de Agenția Locală Timișoara. Dintre aceștia, 1.854 beneficiază de indemnizație de șomaj.
1