Primăria Timișoara vrea să intre într-un parteneriat pentru reciclarea uleiul vegetal alimentar folosit de cetățeni. A ales pentru acest lucru firma societatea OILRIGHT SRL, a cărei fondatoare și acționară este și Ana Munteanu, fosta consilieră locală USR. Ar mai fi nevoie doar de aprobare în consiliul local.
Tânăra consilier local Ana Munteanu este dată exemplu pe pagina de Facebook RoVaccinare, pentru că a fost să se imunizeze cu doza a treia anti-Covid. Ana Munteanu a scris că primele două doze le-a făcut când fiul ei cel mic se afla „în burtică”, iar acum a aflat că și el are anticorpi.
Iar „deschide” USR centrul Timișoarei pentru bicicliști. Aleșii USRPLUS s-au întâlnit cu câțiva dintre timișorenii care se deplasează pe două roți și au concluzionat că vor încerca anularea deciziilor care interzic plimbările cu biciclete, trotinete, role și alte mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală. Vor fi instalate indicatoare pentru limitarea vizitei și a accesului în zonele aglomerate, în anumite intervale orare.
Consilierul local fără partid Ana Munteanu va fi viitorul consilier personal al vicepreședintelui CJ Timiș, Cristian Moș. Ea a fost suspendată din USR după scandalul cu descinderea regizată într-un restaurant din Timișoara. Nu a pierdut însă încrederea tuturor, așa că deocamdată lucrează voluntar la CJ Timiș și participă din biroul lui Moș la ședințele de consiliu local.

Eveniment

Exercițiu militar în toată România. Avioanele vor zbura la joasă înălțime în următoarele zile
Avioanele militare vor putea fi auzite și văzute mai des în următoarele zile, în mai multe zone din țară. Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul „BUREBISTA 26”, în cadrul căruia sunt programate zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară pe drumurile din România.

Ştiri din Timiș

SaluT se pregătește de iarnă. Își cumpără propriile autoutilitare și echipamente
SaluT își pregătește parcul de utilaje pentru activitatea de iarnă și a lansat o achiziție împărțită în două loturi. Societatea vrea să cumpere trei autoutilitare echipate pentru spălat, împrăștiat sare și deszăpezire, dar și opt seturi de echipamente pentru alte autovehicule.

Ştiri din Timiș

Horticultura se împrumută de la bancă. Va da banii pe utilaje
Horticultura vrea să contracteze un credit de investiții de până la 3 milioane de lei, pe o perioadă de șase ani. Banii vor fi folosiți în principal pentru cumpărarea de utilaje și echipamente, dar operațiunea trebuie aprobată de consilierii locali. Pentru primul milion deja s-au făcut demersurile în consiliul de administrație.

Ştiri din Timiș

Pacient cu arsuri pe 75% din corp și cu șanse mici de viață, externat după săptămâni de tratament la Timișoara
Un pacient cu arsuri pe 75% din suprafața corporală, care prezenta inițial un risc estimat de mortalitate de peste 80%, a fost externat după șapte săptămâni de tratament la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. 1

Eveniment

Patru ore de controale pe DN6. Polițiștii verifică șoferii din Timiș
Polițiștii rutieri au ieșit, luni, pe DN6, în Timiș, într-o nouă acțiune pentru prevenirea accidentelor. Timp de patru ore, oamenii legii verifică viteza, acordarea priorității și alte abateri care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. 1

Eveniment

Urmărit pe străzile din Sânnicolau Mare după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor. Era băut la volan
Un bărbat de 30 de ani a fost reținut de polițiști după ce, în noaptea de duminică, ar fi urcat băut la volan, nu a oprit la semnalul oamenilor legii și a încercat să scape abandonându-și mașina pe o stradă din Sânnicolau Mare. Testarea cu etilotestul a indicat 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Șantierul bucății lipsă din A1 la Margina ajunge la 75%. Cea mai grea etapă de lucrări ia sfârșit
Lucrările la lotul A1 Margina–Holdea au trecut de 75%, iar cea mai dificilă etapă se apropie de final.

Ştiri din Timiș

FOTO. UMF are noi spații pentru educație, cercetare, cazare și sport. CNI a recepționat investiția de la Ghiroda
Un nou obiectiv pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a fost recepționat de Compania Națională de Investiții (CNI). Proiectul „Construire corpuri de clădire - Universitatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» Timișoara” a fost realizat în comuna Ghiroda din județul Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici