tion.ro Web analytics

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în toată lumea, în unele țări fiind chiar declarată prin lege zi liberă. 8 Martie este o zi în care toate femeile sunt celebrate pentru realizările lor, fără a se ține cont de naționalitate, etnie, diferențe lingvistice, culturale, economice sau politice. Totodată, în această zi se trage un semnal de alarmă în privința discriminării și violenței. De 8 Martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dau cadouri, flori sau alte atenții.
De Ziua Internațională a Femeii, timișorenii sunt invitați la un eveniment dedicat reflecției, solidarității și artei ca formă de activism. Între discuții despre feminism, creație colectivă și momente de socializare, participanții vor avea ocazia să contribuie la o inițiativă care aduce în prim-plan drepturile și libertățile femeilor.
Luna martie este despre ele: despre femeile care ne oferă sprijin, inspirație și căldură zi de zi. Mame, soții, fiice, prietene, colege – fiecare dintre ele merită apreciere și recunoștință, iar Ziua Internațională a Femeii, 8 Martie, este momentul perfect pentru a le spune cât de importante sunt. Ziarul Agenda & PubliTim îți oferă ocazia de a face un gest de suflet: trimite-ne mesajele tale pentru femeile speciale din viața ta, iar noi le vom publica în ediția specială a ziarului de vineri, 7 martie.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Horoscop

Horoscop săptămâna 28 aprilie - 4 mai 2025
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 aprilie 2025, în Timișoara?
Luni, 28 aprilie, puteți merge la un atelier, la un spectacol de teatru sau la karaoke.

Eveniment

VIDO. Tragedie pe un drum din Timiș. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a luat foc
Accident produs duminică seara, pe drumul dintre Nițchidorf și Blajova. Un autoturism a fost găsit cuprins de flăcări, iar lângă șosea, un bărbat zăcea inconștient. AMedicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața șoferului. UPDATE. Șoferul, un tânăr din Otvești. A zburat prin parbriz

România

Se deblochează angajările în școli. Tot ce trebuie să știți despre Titularizarea 2025
Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 30/2025, care permite organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau temporar vacante începând cu 30 aprilie.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara, capitala oftalmologiei: Prima Conferință Națională de Oncologie Oculară și noi repere în medicina românească
Între 24-26 aprilie 2025 în Timișoara a avut loc Conferința Internațională de Oftalmologie și Oncologie Oculară, transformând orașul într-un punct de referință pentru comunitate oftalmologică din România.

Mapamond

Cel puțin nouă persoane au murit la Vancouver după ce un șofer a intrat cu mașina în mulțime la un festival
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, notează Agerpres.

Eveniment

Accident într-o intersecție din Timișoara. Un șofer a ajuns la spital
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită de o altă. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici