Vlad Popescu a studiat vioara în Timișoara, și apoi în străinătate, și chiar dacă nu a fost cel mai ușor drum, instrumentul a ajuns să însemne pentru el „o extensie a propriului corp”. Vlad ne vorbește despre fascinația acestui instrument muzical, despre coordonarea necesitată, dar și despre sensibilitatea transmisă de el. Desigur, el are și un mesaj pentru tinerii care studiază vioara, dar și pentru cei mici și părinții lor, pe care îi încurajează să încerce să exerseze cântatul la orice instrument muzical, pentru că asta este în sine o experiență aparte.

Cum a început totul în cariera ta și ce pregătire ai urmat?

Locuiam la Caransebeș și aveam 7 ani când părinții au cumpărat o vioară, care în primul an a stat pe dulap, neatinsă, pentru că niciunul dintre părinți nu este violonist. Țin și acum minte curiozitatea cu care mă tot uitam la cutia viorii, la acel obiect străin, dar deosebit de atractiv. La vârsta de 8 ani am început orele de vioară, pe care le-am continuat apoi la Liceul de Muzică Ion Vidu din Timișoara și la Facultățile de Muzică din Graz, Klagenfurt, Rostock și Berlin. Pot să spun că nu a fost un parcurs ușor și că în primii ani nu mi-a plăcut deloc să cânt la vioară, poate și pentru că vioara nu se lasă cucerită prea ușor.

Ce înseamnă vioara pentru tine și cum ai caracteriza îndemânarea necesitată de ea față de restul instrumentelor muzicale?

În prezent, vioara reprezintă un mijloc prin care îmi exprim sentimentele și prin care pot comunica nonverbal cu alți oameni (muzicieni sau membri ai publicului). Muzica pe care am ocazia să o împărtășesc prin intermediul viorii este un cadou pentru care încerc să fiu recunoscător în fiecare zi. Din punct de vedere al îndemânării, vioara este un instrument foarte dificil care necesită constant multă dedicare și atenție. Cu siguranță orice pauză se resimte pentru că în cântat folosim atâția mușchi diferiți, iar mișcările au nevoie de multă precizie, sensibilitate și coordonare. La vioară, spre deosebire de alte instrumente, fiecare milimetru contează, iar degetele de la mâna stângă trebuie să fie antrenate efectiv la milimetru. Însă nu îmi pot imagina viața fără vioară, a devenit o extensie a propriului meu corp.

Care sunt cele mai mari realizări pe care le-ai avut prin intermediul viorii?

Îmi este greu să vorbesc despre propriile realizări, însă în prezent cred că cea mai notabilă realizare este că am rămas pe acest drum al muzicii și nu am renunțat să cânt la vioară, chiar dacă pe parcurs au existat și momente de cumpănă. Muzica și arta în general îmi îmbogățesc viața, iar prin vioară am ocazia să cunosc compozițiile unor genii care au trăit în perioade diferite, în contexte diferite. Am ocazia să îmi pun întrebări despre mesajul din spatele acestor compoziții și să încerc să mă apropii de o muzică scrisă pe parcursul ultimilor 500 de ani, pentru a o transmite publicului de astăzi. Nu este minunat? Deseori mă aflu pe scenă și îmi vin în minte momentele mai dificile care au apărut pe parcursul acestui drum și sunt cu atât mai bucuros și recunoscător să pot activa în continuare în acest domeniu.

Cât de mult poate ajuta studiul unui instrument muzical?

Sunt multe studii în prezent care analizează aceste aspecte, cu rezultate îmbucurătoare. De exemplu, un instrument muzical necesită utilizarea simultană a unor regiuni și a unor funcții cognitive din ambele emisfere ale creierului. Pe termen lung se pare că studiul unui instrument îmbunătățește memoria, coordonarea, comunicarea și, desigur, sensibilitatea auditivă. În cazul viorii, fiecare deget al mâinii stângi trebuie să acționeze independent, iar mâna dreaptă, prin folosirea unui arcuș, are un rol complet diferit față de cea stângă. Coordonarea celor două mâini este un proces deosebit de complex și de interesant care mă preocupă zilnic.

Conduci și multe programe artistice. Care sunt proiectele de viitor? Spre ce deschid oamenii urechea?

Unul dintre obiectivele principale este să reușim să ajungem la cât mai mulți copii cu concertele noastre, pentru a le oferi ocazia să cunoască acest tip de muzică și poate într-o zi să înceapă să îl descopere din proprie inițiativă. În ultimii 5 ani am ajuns la mii de copii din vestul României, inclusiv în multe sate și am dezvoltat episoade muzicale educaționale care se găsesc pe canalul de YouTube: Pavilion – lecții muzicale în clasă sau acasă. Copiii au ocazia să cunoască o multitudine de instrumente și de stiluri muzicale (de la muzică clasică la hip hop sau jazz). Referitor la organizarea concertelor, chiar pentru anul Capitalei Culturale 2023 am pregătit un proiect care îmbină muzica clasică cu teatrul.

Ce sfaturi i-ai da unui tânăr violonist la început de drum?

Mie mi-a plăcut vioara doar din momentul în care am început să cânt împreună cu alți copii, în orchestră sau în muzică de cameră sau chiar în formații de jazz sau rock (în liceu). Așadar, asta le recomand și celor care se apucă în prezent de un instrument, să nu aștepte prea mult până să cânte alături de prieteni sau cunoscuți. Această comunicare muzicală, bazată doar pe sunete este unică și produce satisfacție și bucurie. Un al doilea sfat este ca tinerii muzicieni să rămână curioși și dornici să cunoască lucruri noi, pentru că în artă curiozitatea nu are sfârșit. Să nu abordeze studiul unui instrument cu gândul că vor munci greu până reușesc să găsească un loc de muncă și apoi perioada de cunoaștere se încheie. În artă cred că această mentalitate nu își are locul, iar flacăra muzicii trebuie păstrată vie, pe tot parcursul vieții.

Cum poate un părinte să observe că propriul copil are înclinație spre muzică sau un instrument muzical?

Cred că cel mai bine ar fi să îi ofere copilului ocazia să cânte la un instrument, fără să se gândească prea mult la talent sau înclinație. Dacă aș putea, aș încuraja toți părinții să-și îndrume copiii în această direcție și să încerce chiar ei înșiși un instrument pentru că nu este niciodată prea târziu (chitara, pianul sau acordeonul sunt instrumente care se pot învăța la orice vârstă). Desigur că nu toți copiii vor avea o înclinație spre domeniul muzicii, însă munca aceasta cu sunetele le va schimba viața în bine. Am cunoscut mulți oameni care au cântat până la 17, 18 ani la un instrument, dar nu au urmat apoi o carieră în acest domeniu. Fără excepție, toți sunt recunoscători pentru timpul petrecut cu instrumentul și pentru faptul că au în prezent ocazia să se reîntoarcă din când în când la el. Iar pentru părinții care au copii mai mici există în prezent o multitudine de instrumente muzicale care sunt ușor abordabile și potrivite pentru copiii de orice vârstă. Îi încurajez să caute informații pe internet, instrumentele pot fi comandate foarte ușor direct acasă.

Care este compozitorul/sunt compozitorii pe care îi ai ca model?

Îmi este imposibil să mă limitez la unul sau mai mulți compozitori. Cred că frumusețea se află și în diversitate, iar Mozart este atât de diferit față de Beethoven, Enescu de Bartok, Brahms de Ceaikovski. Fiecare mare compozitor are un stil unic. Momentan mă aflu la vârsta de 34 de ani și mă gândesc la Franz Schubert, care a trăit doar 31 de ani, sau la W. A. Mozart, care a ajuns la vârsta de 35 de ani. Mă preocupă profunzimea și moștenirea extraordinară pe care au reușit să o transmită acești compozitori în scurta lor viață și mă motivează să încerc să culeg roadele fiecărei zi.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.