Sebastian Novović a lucrat timp de șapte ani într-o instituție de stat, înainte să se dedice în totalitate Politehnicii Timișoara și comunității suporterilor viola.

Mergi de mic pe stadion?

Da, merg de mic, am fost la primele meciuri la mijlocul anilor ’90, la derby-urile contra echipelor bucureștene, iar regulat am început să merg în Peluza Sud în 2002. M-am îndrăgostit cu adevărat de echipă la începutul anilor 2000, la fel ca mulți alți timișoreni, atunci când probabil au fost cele mai frumoase dovezi de dragoste pentru Poli din istoria recentă. Mai târziu, am fost martor pe viu la ascensiunea Politehnicii și la partidele din cupele europene, dar și la decădere și restartul de jos, din Liga a V-a.

Probabil că anii din ligile inferioare au fost cei mai boemi și cei mai aproape de ceea ce și-ar dori un suporter de la fotbal. Au fost momente unice, irepetabile probabil.

Ai jucat fotbal ca amator sau de performanță?

Am iubit mereu fotbalul și la fel ca orice copil ce a crescut în anii de după comunism îmi duceam aproape toate zilele pe terenul de lângă bloc, în meciuri nesfârșite alături de prieteni, în care fiecare eram pe rând Hagi, Ronaldo (originalul), Pagliuca sau mulți alți mari fotbaliști de legendă. Am practicat fotbalul și în cadru organizat, fiind pentru o perioadă portar la Poli la juniori, dar „cariera” de fotbalist profesionist pentru mine nu a însemnat mai mult de nivelul Ligii a 6-a. Bineînțeles, tot pentru Poli, la echipa secundă.

Cum ai ajuns președintele Asociației Druckeria?

Sunt membru fondator al asociației și m-am implicat din primul moment în organizarea ei și în relația pe care aceasta a avut-o cu peluza și cu clubul. Am fost o bună perioadă în paralel și liderul suporterilor pe stadion, conducând peluza atât pe vremea în care ne băteam la titlu, dar și în perioada de renaștere de după 2012. La un moment dat, atunci când fostul președinte Paul Prodana s-a mutat definitiv în Franța, s-au organizat alegeri pentru pozițiile de conducere și în acest mod am ajuns președintele asociației. Am fost reconfirmat ulterior, prin votul membrilor, de mai multe ori în această poziție.

Ce înseamnă fenomenul Poli pentru Timișoara?

Așa cum scriam și în mesaje pe care le afișam pe stadion, „Poli = Timișoara”. Nu ai cum să vorbești despre una, fără a vorbi și despre cealaltă. Poli este nu doar simbolul Timișoarei, dar și un simbol sportiv al întregii regiuni a Banatului. Este, așa cum spunem mereu, un club diferit, clădit pe principii solide și care încearcă să facă lucrurile într-un alt mod, într-un fotbal tot mai comercial și mai plin de probleme și controverse.

Cum își vor lua adio suporterii de la bătrânul Stadion „Dan Păltinișanu”?

La solicitarea celor de la Consiliul Județean Timiș am acceptat să ne implicăm ca și parteneri în organizarea unui eveniment final pe stadion, care să dea șansa suporterilor să își ia la revedere de la locul în care și-au trăit tinerețile. Am încercat să punem în scenă, într-un timp scurt, un show cât mai complet și mai pe placul comunității de suporteri. Vom vedea la treabă pe dreptunghiul verde foste glorii ale clubului nostru, vom avea și concerte dar și momente speciale, surpriză.

Sunt șanse să revină fotbalul timișorean la ce era odinioară odată cu finalizarea noului stadion?

Un nou stadion este un lucru de bază pentru renașterea fenomenului fotbalistic în Timișoara. Am spus-o și o repet ori de câte ori am ocazia, infrastructura sportivă va atrage după sine dezvoltarea clubului de fotbal și îl va ajuta să ajungă din nou unde a fost, sau chiar mai sus. Sunt multe voci care spun „ce ne trebuie stadion, păi noi avem echipă?”. Eu susțin că e exact invers, stadionul va oferi bazele necesare pentru construirea unei echipe de top, din nou.

Ce te-a determinat să te implici în proiectul „Ecluze pe Bega?”

Am intrat în echipa Ecluze pe Bega la solicitarea venită din partea unor foarte buni prieteni. Îi cunosc de mult, le știam pasiunea și dedicarea pentru Timișoara, Bega și Banat, iar interesele noastre comune s-au materializat într-unul dintre cele mai faine, complexe și așezate proiecte din ultima perioadă din orașul nostru. O inițiativă care reîntoarce oamenii cu fața către apă și pune din nou accent pe o legătură foarte specială pe care mereu timișorenii au avut-o cu râul. Avem planuri mari și pentru 2025 și nu mai e mult până le vom dezvălui.

În ce acțiuni umanitare și culturale te-ai implicat în ultima vreme?

Mereu ne dorim ca Druckeria să fie mai mult decât o comunitate de suporteri – să aibă și o componentă socială, prin care să fim alături de cei din jurul nostru care trec prin momente grele. Pe lângă acțiunile tradiționale, cum e deja cunoscuta Acțiune de Crăciun, încercăm să dăm o mână de ajutor și prin gesturi mai mici, dar la fel de importante. Așa s-a întâmplat și recent, când am reușit să cumpărăm două biblioteci pentru copiii de la orfelinatul din Jdioara, alături de care suntem de ani de zile. Le-am umplut cu cărți, unele cumpărate de noi, altele donate de oamenii minunați care ne susțin mereu.

De ce anume ar trebui să țină cont tinerii când își aleg o meserie?

Cred că alegerea unei meserii ar trebui să pornească dintr-o combinație între pasiune, realitate și flexibilitate. Trăim într-o lume care se schimbă rapid, așa că e important să fii mereu informat și să te gândești unde va fi domeniul tău și care va fi poziția sau rolul tău peste cinci, zece sau 15 ani. Mai cred că tinerilor nu trebuie să le fie frică de schimbare. Dacă un loc nu îți aduce satisfacție, caută altul care îți oferă un echilibru între muncă, viața personală și cea socială.

Și, mai cred că oricât de tehnologizată ar deveni lumea, meseriile „făcute cu mâna” vor avea mereu valoare. De aceea, salut inițiativele și parteneriatele public-private din domeniul învățământului dual. Cred că e o direcție bună și poate constitui o punte între educație și o piață a muncii reală și competitivă.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.