Bogdan Țipu a locuit nouă ani în Italia, iar cele învățate acolo i-au prins tare bine. Spune că de la meșterii italieni a învățat să fie smerit și că munca cu lemnul implică creativitate și, totodată, trudă fizică. De o vreme, meșterul s-a stabilit la Giarmata, unde petrece multe ore în atelier pentru a da formă și culoare lemnului.

Cum ți-ai descoperit pasiunea de a lucra lemnul?

Se spune că mediul în care crești și te formezi determină acțiunile tale viitoare. Am avut norocul unui astfel de mediu, am fost crescut de bunicii materni într-o comună din județul Brașov, comună dincolo de care, după un deal și o pădure, se află satul Viscri. Ambientul, aidoma cărților cu povești, te îndeamnă întru a săvârși lucruri ce le porți în minte prin pacea și armonia lui.

Copil fiind, descopeream în atelierul bunicului o lume străină mie, privind curios rindelele rânduite după rostul lor pe polițe, dălțile pentru cioplit, rastelul cu ciocane și clești, fierăstraie, sfredele, cutiile cu cuie strâmbe și alte obiecte necesare pentru a da lemnului forma dorită. Era sarcina mea să îndrept cuiele strâmbe atunci când făceam nefăcute. Totul era acolo, trebuia doar să întind mâna, ceea ce am și făcut.

Dibăcia și îndemnurile Bunului au contribuit la dragostea pentru lemn, de asemenea. Am început să imit ceea ce vedeam, chiar dacă rezultatul proiectului la care lucram era nedeterminat în timp și spațiu. Ciopleam lemnul cu îndârjire timp de zile întregi, chiar săptămâni, cu o brișcă cumpărată de la un târg din Sighișoara, neținând cont de degetele rănite sau tumefiate, având mereu în minte forma obiectului pe care voiam să îl fac, cultivând astfel răbdarea, până îl aduceam la forma dorită. Nu erau capodopere, să ne înțelegem, dar o parte din mine era în acea bucată de lemn, drept pentru care eram legat de el. Rezultatul obținut nu făcea decât să mă îndemne la a încerca din nou și din nou. Petreceam zilnic ore astfel, încă o mai fac.

Cât de multă creativitate solicită această meserie?

Pe toată… și ceva in plus. Creativitatea e partea ușoară. Trebuie combinată cu pragmatismul, cu truda, sacrificiul pentru a obține un rezultat care să îl încânte cel care privește rezultatul final. Sentimentul de a crea, de a da formă lemnului împreună cu emoțiile specifice care se dezvoltă au fost destul să mă fascineze până la un nivel aproape obsesiv. De atunci, învăț și experimentez continuu.

Ce fel de lemn folosești?

Folosesc tot ce îmi cade în mână. Pentru încrustat sau sculptat prefer teiul sau salcia, dar nu refuz să lucrez și în esențe tari de lemn tip fag, stejar, frasin, nuc, măr, cireș etc. De asemenea, am început să trec și la alte materiale, cum este pielea. Pe lângă decorarea obiectelor prin pictură, am început să îmbrac și cărți. Nu e destul să iei o bucată de lemn în mână și să o prelucrezi instinctiv, e nevoie și de documentare.

Pentru a prelucra lemnul e nevoie sa ții cont de mai mulți factori, cum ar fi densitatea, umiditatea, esența, orientarea fibrei, finisaje etc. Ignorând aceste elemente, nu faci decât să îți complici situația inutil. Densitatea lemnului reprezintă densitatea lui în stare naturală, adică lemnul în sine ca substanța împreună cu aerul și apa din structura lui, ea variază de la specie la specie, dar și în funcție de umiditate.

De exemplu, densitatea stejarului e undeva la 700kg/mc (uscat), față de cea a pinului care e undeva la 530kg/mc sau a teiului care e undeva la 500 de kg/mc. Pentru obiecte de mobilier care îmi sunt necesare în casă prefer să folosesc molidul sau pinul, prețul e mai accesibil, iar prelucrarea mai lesne decât a fagului sau a stejarului. Ca să nu mai pomenesc că substanțele și rășinile pe care le conțin nu sunt pe placul acarienilor.

Pentru mobilierul pe care îl fac pentru interior, umiditatea lemnului nu trebuie sa depășească 9-10%. Dacă vreau să îmi fac o bancă, să șed afară, umiditatea nu trebuie să depășească 15%. Dacă doresc sa încrustez sau să sculptez, folosesc teiul sau salcia, sunt mai prietenoase decât esențele tari. Orientarea fibrei e iarăși importantă, pentru a preîntâmpina diversele mișcări de torsiune în timp, din cauza umidității sau a uscării excesive. Practic, îți spune lemnul cum vrea să „șadă”, trebuie doar să privești și să iei aminte. Toate aceste cunoștințe mi-au fost benefice timpului petrecut, după terminarea facultății, în Italia, unde am locuit nouă ani.

Cum a fost experiența din Italia?

A fost foarte utilă, practic mi-a deschis ochii și mintea. După ce am finalizat studiile superioare, am plecat în Italia, unde am deschis o firmă de dulgherie făcând acoperișuri din lemn. În timpul liber, mi-am continuat pasiunea făcând jucării din lemn pe care le vindeam în târguri. Acolo am avut la îndemână toate informațiile, documentarea necesară aprofundării cunoștințelor, experienței și a creativității.

Călătoream anual la Bolzano, o localitate unde se desfășura un târg dedicat meșterilor în lemn. Senzația era similară unui copil care se plimbă într-un magazin de jucării. Privind la ce făceau acei meșteri am învățat să fiu mai smerit. Am învățat că munca cu lemnul implică creativitate și, totodată, trudă fizică. Am luat aminte la cum lucrau meșterii italieni, am studiat literatura de specialitate, am asimilat și aplicat tehnici noi, am investit în uneltele necesare muncii care mă ajutau să economisesc timp, am învățat să mă organizez și să lucrez eficient. A fost o experiență benefică la momentul acela și care are urmări și în organizarea de acum.

Practicând la nivel de hobby, pot acorda timpul necesar unei informări corespunzătoare și, foarte important, să experimentez fără presiuni externe. Cum alții preferă diverse activități după o zi de muncă, eu prefer să cioplesc lemnul, mă relaxează până la punctul în care consider că, de fapt, fac un fel de „lemno-terapie”. Toate acestea dintr-o nevoie constantă de a crea întru a-mi păstra și cultiva o vigoare a minții. Însă această nevoie te și epuizează. Recomand tuturor, dacă e posibil evident, o pasiune care să-i facă să evolueze.

Ce fel de obiecte pentru decor sau de mobilier îți sunt cerute? Ce ai lucrat în ultima vreme?

Cel mai des lucrez la obiecte practice necesare în orice casă: mese, scaune, bănci, paturi, șifoniere, lavițe, polițe, cuiere, suporturi diverse etc. În ultima perioadă, am făcut multe încrustații pe rame pentru icoane, au fost multe comenzi pentru sărărițe, pictate sau nu. Odată cu ieșirea din iarnă, activitatea s-a mutat în afara atelierului, pentru a face căsuțe pentru unelte. Au fost mai multe cereri și pentru mese de diferite dimensiuni. De obicei, într-o casă, doamnele se ocupă cu decorarea, așa că majoritatea solicitărilor pentru obiecte de interior vin de la doamne. Domnii preferă obiecte de exterior.

Ce îi sfătuiești pe tinerii aflați la început de drum, care urmează să își aleagă o carieră?

Să profite de tinerețe ca sa învețe cât mai mult, să petreacă cât mai mult timp lângă oameni de la care au ce învăța și să ia aminte. Să nu le fie teamă dacă greșesc și să nu asculte pe cei care spun că nu poți face ceva în care crezi. Ca să obții rezultate, trebuie să muncești având totodată grijă de sănătatea fizică și mintală. Să își asculte instinctele dar sa nu acționeze instinctiv. Șansa de a practica meseria visurilor noastre e una reală pentru toți.

foto: arhivă personală

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.