Bianca Belu este de câțiva ani șefa Serviciului de Gestionare a Patrimoniului din cadrul administrației județene. Una dintre realizările de care este mândră este schimbarea legii prin care se repartizează locuințele ANL.

Ce studii ați urmat și cum ați ajuns să lucrați pentru o instituție publică?

Am absolvit Facultatea de Drept în Timișoara, iar la Direcția de Protecție a Copilului era un post temporar vacant de consilier juridic; doamna care îl ocupa era în concediu pentru creșterea copilului. După ce am susținut un interviu, am fost angajată. În 2003, acolo am început activitatea. Am început să lucrez în sistem cu încă două fete de aceeași vârstă cu mine, și ele debutante. Ne-am trezit toate trei într-un birou mic, la subsol.

Erau două birouri vechi, lipite unul de altul și pline de dosare. Nici nu știam cu ce să începem. Colegii care erau mai vechi ne-au spus că sunt dosarele pentru înregistrarea tardivă a nașterii copiilor, pentru că erau foarte mulți copii în sistem fără certificate de naștere, precum și cele pentru declararea judecătorească a abandonului. Pe vechea legislație, pentru ca un copil să poată fi adoptat, trebuia inițial să fie declarat abandonat prin hotărâre judecătorească.

Am început să luăm dosarele respective, bucată cu bucată ca să le dăm de capăt. Apoi, am început munca de cercetare la Tribunal să vedem care au fost depuse și care nu, care sunt pe rol, care sunt suspendate, de ce sunt suspendate. A fost o muncă titanică, dar pe măsură ce lucram la dosare, am început să mergem în leagănul de copii, care era acolo în curtea Direcției pentru Protecția Copilului și am cunoscut copilașii care aveau nevoie de înregistrarea tardivă a nașterii.

Atunci nu ni s-a mai părut că facem muncă de birou. Știam pentru cine lucrăm. Ne-am atașat de copii pentru că eram toate tinere. Să fac asta pentru ei mi-a oferit o satisfacție extraordinar de mare. Acesta a fost începutul. După aceea, s-a mărit organigrama, s-au mai creat posturi și timp de 12 ani, pentru mine, Direcția a fost a doua casă, acolo am crescut, acolo m-am maturizat. După care m-am transferat la Consiliul Județean Timiș.

De ce ați plecat?

Pentru că după 12 ani simțeam că nu mai învăț nimic nou. Lucrurile funcționau oricum, nu mai erau începuturile asistenței sociale și am zis că este cazul să mai fac și altceva. Nu mai era nicio provocare profesională pentru mine acolo și așa am ajuns în Consiliul Județean prin transfer, într-un moment în care salariile erau foarte mici și instituția se confrunta cu lipsă de personal. Am ocupat un post de consilier superior la Direcția de Patrimoniu.

De aproximativ cinci ani sunt șefa Serviciului de Gestionare a Patrimoniului. Anterior am ocupat postul doi ani cu delegare de atribuții.

Care sunt principalele provocări de care aveți parte în munca de zi cu zi și câți oameni aveți în subordine?

Am în subordine 12 oameni. Provocările de zi cu zi sunt să livrăm proiecte la timp pentru fiecare ședință de plen, să fie corect întocmite și să atingem punctele care trebuie atinse. Mă mândresc cu munca colegilor mei pentru că, dacă urmăriți ședințele de plen, puteți vedea că serviciul meu are mai mult de jumătate dintre proiectele dezbătute în ședințele CJT. Asta înseamnă multă muncă în spate, de multe ori sub presiune. Dar facem totul cu bine.

Aveți o statistică despre câte clădiri deține Consiliul Județean în Timișoara și în județ?

Suntem obligați să avem o evidență, e inventarul bunurilor din domeniul public și privat al județului. Sunt câteva sute de poziții, unele pe care le avem în directă administrare (strict terenuri 77 și construcții 64) și mai avem și terenurile și clădirile în care funcționează instituțiile subordonate. Și acelea sunt tot proprietatea județului Timiș, dar date în administrare muzeelor, Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, școlile speciale, deci toate instituțiile subordonate Consiliului Județean Timiș.

Acum se renovează o parte dintre ele. Sunteți implicați în aceste proiecte?

Am fost implicați pentru că orice renovare începe cu expertiză tehnică și un raport de audit energetic. Expertizele și rapoartele de audit noi le-am contractat și pe baza acestora s-au făcut ori se fac lucrările de reabilitare, deci am fost implicați.

Vă lipsește ceva ca să vă desfășurați și mai bine activitatea? Oameni sau aparatură?

Nu, nu mă plâng. Nu-mi lipsește nimic, noi ne descurcăm cu ce este. Ar fi necesară o legislație mai ușor aplicabilă, poate norme metodologice care să ne îndrume pentru a putea să facem proiecte mai bune. Ar mai fi de ajutor, poate, mai puține schimbări legislative. Legea se modifică în permanență.

Ce proiecte ați mai avut în ultima perioadă?

Se renovează clădirea noastră administrativă de la Lugoj în care își desfășoară activitatea mai multe instituții publice. Clădirea arăta destul de rău, serviciul meu a făcut expertiza, a făcut raportul de audit energetic. Am ajutat colegii la partea de contractare a serviciilor de proiectare.

O realizare profesională de care sunt mândră este schimbarea legislației pentru blocurile ANL. Avem la intrarea în Giroc, în construcție, cinci blocuri ANL.

Pe vechea legislație puteam să le distribuim doar celor care aveau domiciliul în Giroc. M-am luptat cam un an – asta însemnând că am făcut adrese peste adrese la toate instituțiile posibile de la București – până am obținut un proiect de hotărâre de Guvern să schimbăm legislația, ca să avem posibilitatea să repartizăm respectivele locuințe la cei care au domiciliul în județul Timiș, că, până la urmă, Consiliul Județean lucrează pentru toți locuitorii județului Timiș, nu doar pentru o parte din ei.

Mi s-a spus să nu mă chinui, că mă lupt cu morile de vânt, dar nu am renunțat. Am reușit să schimb legislația, iar acum la acele locuințe au acces toți cei care au domiciliul în Timiș. Un bloc este finalizat și este destinat specialiștilor din sănătate, urmează să fie repartizate locuințele. Mai avem patru blocuri, care sunt pentru tineri cu vârsta până în 35 de ani, care sunt încă în lucru și anul viitor, cred că în primăvară le finalizează ANL.

Cum funcționați ca lider de echipă având 12 oameni în subordine? Cum reușiți să-i mobilizați?

Înainte de a le fi șefă, sunt în primul rând colega lor. Discut cu ei înainte de întocmirea fiecărui proiect. Își scriu proiectul sau documentația, apoi vin, o rediscutăm, o recorectăm împreună, vin ei cu idei, vin eu cu idei. Niciodată nu m-am considerat șefa lor, m-am considerat colega lor care poate să-i îndrume, să-i sprijine și să-i ajute.

Și sarcinile pe care le-am repartizat fiecăruia zic că li se potrivesc ca o mănușă, adică ce i se potrivește unuia, nu i se potrivește celuilalt. Așa am lucrat și la DGASPC, pentru că și acolo am fost șefa Serviciului Juridic 12 ani și am avut șapte oameni în subordine.

Am considerat că atribuțiile trebuie să le repartizezi fiecăruia în așa fel încât omul să-și facă munca cu plăcere și să lucreze cu un anumit compartiment din cadrul instituției, cu care el relaționează cel mai bine. De exemplu, am o colegă căreia îi place să lucreze pe zona de drumuri județene și se descurcă foarte bine și relaționează bine cu colegii de acolo, i-am dat drumurile. Cam acesta e modul meu de lucru.

Ce sfaturi aveți pentru un tânăr aflat la început de drum? Cum să-și aleagă meseria, de ce să țină cont?

Să se gândească ce îi place să facă. Dacă faci ceea ce îți place, vei face bine. Eu am avut și o scurtă ședere în altă instituție. Am plecat din Direcția de Asistență Socială cu transfer la ANAF. Am lucrat ca executor fiscal pe contribuabili mijlocii trei săptămâni, perioadă în care mergeam acasă, mă trânteam în fotoliu și stăteam cu ochii în tavan, iar soțul îmi spunea că ceea ce fac nu e potrivit pentru mine, deși aveam un salariu ceva mai bun decât înainte.

Într-adevăr, nu a fost pentru mine, așa că după trei săptămâni am decis să plec. Am simțit că mi s-a ridicat o piatră de pe suflet.

Știu că lucrurile pe care le fac rămân în urmă și se văd. Am fost, de curând, în timpul Școlii Altfel cu fetița mea, cu clasa ei, cu colegii și cu câțiva părinți să vizităm Bastionul. Am intrat în Centrul Info Turistic, iar oamenii se mirau de cât de frumos este. M-am simțit mândră, le-am spus că la acest proiect am lucrat eu și colegii din serviciul meu, noi l-am făcut să arate așa. Toți au fost plăcut impresionați că pot vizita un astfel de loc în Timișoara.

Pe mine mă mulțumește mult mai mult decât salariul pe care îl câștig să las ceva în urma mea, de care oamenii să fie plăcut impresionați. La fel și după cei 12 ani la DGASPC, am plecat de acolo cu sufletul împăcat că am ajutat foarte, foarte mulți oameni. Și acum mă mai întâlnesc cu copii care au fost în sistem și mă strigă pe stradă, mă caută ori mă sună, vin în 1 Martie cu mărțișor.

Sunt oameni pe care nu îi mai recunosc, dar mă opresc pe stradă să-mi mulțumească pentru că într-un moment de cumpănă le-am fost de ajutor.

Pentru toți tinerii aflați la început de drum, acesta este sfatul meu: să facă ceea ce simt că li se potrivește și le place pentru că satisfacțiile nu constau doar în câștigul material, ci în acela pentru suflet, personal. Vreau să le transmit tinerilor să vină să lucreze în administrație, dar să nu vină cu gândul că dacă sunt funcționari vor veni și se vor odihni aici, deoarece este fix opusul.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe adresa redactie@tion.ro.