Astăzi, Adina Rău este cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului și își împarte timpul între studiul cutremurelor, conservarea unei impresionante arhive istorice de seismograme și proiectele prin care îi apropie pe copii și pe tineri de lumea fascinantă a științei. Aceasta are convingerea că, asemenea undelor seismice, viața fiecăruia dintre noi este alcătuită din urcușuri și coborâșuri care ne modelează drumul.

Ați crescut practic în curtea Observatorului Seismologic din Timișoara. Care sunt cele mai vii amintiri din acea perioadă?

Când suntem copii, nu realizăm cât de mult ne modelează viața ca adulți exemplul părinților. Pot să spun că am fost un caz fericit în care am văzut și am asimilat, fără să realizez, exemplul părinților mei. Atât tata cât și mama, de formație cercetători, au lucrat în cadrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Am petrecut mult timp alături de tatăl meu la Observatorul Seismologic din Timișoara, într-o perioadă de tranziție de la tehnologia de monitorizare seismică analogică la cea digitală. Amintirile cu zilele când trebuia reparată o stație seismică sau când se instala un nou echipament au devenit acum un adevărat reper în cariera pe care am ales să o duc mai departe.

O altă amintire-reper este secvența seismică de la Banloc din anul 1991. Nu îmi aduc aminte dacă am simțit șocul principal, dar îmi amintesc de o seară caldă de vară când eram la masă cu toții și am simțit o replică. Lampa s-a clătinat, tacâmurile au zăngănit și, preț de o secundă, s-a făcut liniște. Nu panică, nu agitație, am rămas pe scaun și am făcut ochii mari. Realizam ce se întâmplă, simțeam un entuziasm amestecat cu spaimă. Apoi, tata din capul mesei s-a ridicat foarte calm și a spus: „Trebuie să mă duc la stație”. În acea perioadă, Observatorul Seismologic era încadrat doar ca stație seismică. Acela a fost momentul în care am văzut și am înțeles, cu mintea copilului meu, ce înseamnă să fii responsabil și dedicat unui serviciu făcut cu pasiune.

După ani buni, în 2023, m-am „întâlnit” din nou cu un cutremur, o replică a seismului de lângă Arad. Eram pe teren, adunam date macroseismice, când l-am simțit rostogolindu-se sub picioarele mele, am auzit vuietul care îl însoțea și ridicând ochii către coama unei case am văzut cum se unduia ca o jucărie de carton. Mi-am păstrat calmul pentru că înțelegeam ce se întâmplă. M-a cuprins o emoție greu de descris, dar nu a fost spaimă.

De ce ați ales inițial studiile economice și specializarea Finanțe-Bănci?

Cred că toți avem un moment de rebeliune în adolescență, nu-i așa? Fumăm pe furiș, ne facem un tatuaj și apoi îl ascundem să nu vadă părinții. Nu am găsit încă nici tatuajul care să mă convingă, nici cu fumatul nu m-am împăcat. La vremea aceea mi se părea fascinantă cariera de economist, așa că, în ciuda sfaturilor părinților de a urma un profil axat pe matematică-fizică, m-am dus cu toate pânzele sus în direcția științelor economice. Am intrat la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Am ales o specializare dificilă – Finanțe și Bănci, apoi masteratul Piețe Financiare. A venit și momentul impactului cu realitatea din piața muncii. Una e teoria din facultate, alta este ce îți imaginezi că vei face și realitatea te aduce cu picioarele pe pământ.

Cum a fost experiența de contabil într-o companie austriacă?

Am lucrat aproape doi ani într-o companie austriacă, în contabilitate. A fost o atmosferă frumoasă, plăcută și am avut colegi foarte buni. O experiență care mi-a prins bine și nu o regret, fiindcă am învățat mult în acea perioadă. Totuși, mi-am dat seama că nu mi se potrivește această meserie. Într-adevăr, este o meserie care necesită multă atenție și asta m-a captivat. Făceam și activități de secretariat și de aici am învățat multe aptitudini de comunicare. Faptul că eram în contact cu persoane străine m-a făcut să înțeleg nuanțele și diferențele culturale. Și, cu toate acestea, nu m-am regăsit; ceva devenea monoton și începea să mă apese. Simțeam nevoia să mă dezvolt mai mult. Firma la care lucram s-a relocat în alt județ, deși m-au invitat să mă mut, nu am simțit că este o opțiune viabilă pentru mine. Am mai căutat apoi încă un post de lucru tot în domeniul contabilității. Acolo mi-a lipsit poate cel mai mult dinamica diversității și a fost momentul în care am decis că nu mi se potrivește.

Vă amintiți momentul în care ați realizat că seismologia nu este doar o pasiune din copilărie, ci ar putea deveni profesia dumneavoastră?

Îmi amintesc momentul în care am realizat că nu mi se potrivește. Sinceră să fiu, m-am simțit doborâtă, dezorientată și rușinată. Acum nu regret nimic, pentru că, așa cum s-au întâmplat lucrurile, am cunoscut oameni minunați, am trecut prin etape care m-au format și mi-am însușit anumite aptitudini.

Cum am realizat că seismologia este „chemarea”? În vara anului 2012 s-a desfășurat un proiect european amplu de monitorizare seismică pentru o perioadă limitată. Atunci s-a instalat o rețea de stații seismice temporare în zona de vest a țării. Tatăl meu trebuia să ajute echipa de cercetători la instalarea stațiilor. Tata nu știa engleză, așa că timp de o lună am devenit traducător și membru al echipei de cercetare. Acela a fost momentul în care am descoperit ce îmi place.

De la activități pe teren, la diversitate culturală, la provocări tehnice și studiu aprofundat. La finalul campaniei, profesorul care coordona proiectul m-a întrebat de ce nu mă angajez la Institut (n.r. – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului)? Am rămas pe gânduri. El nu, mi-a scris o scrisoare de recomandare și mi-a schimbat traiectoria în viață.

Ce v-a fascinat cel mai mult la lumea cutremurelor și a fenomenelor geologice?

Încă de mică le povesteam copiilor despre cutremure, vulcani și straturile interne ale Pământului. Îmi amintesc că eram la grădiniță și le-am povestit cu atâta patimă copiilor că am reușit să sperii întreagă grupă. Le povesteam despre cutremurul din Vrancea din 1977. Vedeți cum, mai întotdeauna, purtați cu noi bagajul de acasă. Pentru mine erau normale aceste discuții să le aud, pentru alții erau subiect de teamă. Mi-a plăcut mereu să caut să înțeleg lucrurile din jurul meu, fie că sunt cutremure sau de ce nu îmi mai mergea bicicleta. Aici tot tata m-a învățat de-a lungul timpului să caut soluții pentru orice problemă.

Cutremurele de pământ îți oferă cu fiecare tremur informații noi din adâncurile Pământului. Fiecare cutremur este un mesaj trimis la suprafață. Un mesaj că suntem o planetă vie, cu un puls care poate susține viața și deci și pe noi. Mai sunt încă cutremure și pe Lună și pe Marte, dar puține pentru că nucleul lor este în curs de răcire. Iată, deci, cum poți vedea cu alți ochi un cutremur de pământ. Nu sunt întotdeauna înfricoșătoare; noi suntem vulnerabili, dar suntem și isteți în același timp. Cu atenție și respect pentru zona seismică în care locuim, ne putem construi locuințe care să treacă testul cutremurului. Avem tehnologie, avem informații, trebuie doar să le accesăm.

Cum a fost momentul în care ați revenit la Observatorul Seismologic, de această dată ca specialist?

Nu cred că a fost un moment triumfal de revenire. Nu am cucerit Observatorul; el a fost întotdeauna acolo, răbdător, calm, plin de informații care doar așteaptă să le parcurgi. Revenirea a fost prin muncă multă. Am decis să îmi continui studiile, de data aceasta în direcția care acum simțeam că mă cheamă. Am îmbrățișat din nou viața de student, de data aceasta la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Frecventam cursurile la zi, așa că săptămânal făceam naveta. Nu a fost ușor, dar a fost frumos. Am absolvit în 2015. Abia acum aveam o direcție. Următorul pas a fost să îmi dau examenul ca asistent în cercetare în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, asta se întâmpla în 2019. Ca în orice meserie, trebuie să îți găsești acea nișă de specializare care te definește. Am început, din anul 2019, să dezvolt activități educaționale la Observator și, începând cu 2020, să implementez activități dedicate publicului larg. În 2020, am susținut al doilea examen intern în INCDFP pentru următoarea încadrare: cercetător debutant. În anul 2021, m-am înscris la Școala Doctorală din cadrul Facultății de Fizică la Universitatea de Vest din Timișoara. În 2025 am susținut teza de doctorat „Realizarea unui model de viteze optimizat pentru zona seismică Banat-Danubiană”.

Cum s-a schimbat Observatorul de-a lungul anilor?

În România, seismologia a ținut mereu pasul cu evoluția tehnologică la nivel global. Multă lume poate nu știe că la finalul secolului al XIX-lea, România era printre primele țări cu un serviciu seismologic bine organizat. Ne menținem ritmul și în ziua de astăzi. În această schimbare bună a intrat și Observatorul Seismologic de la Timișoara. Cu mare bucurie pot să spun că atât în activitatea de cercetare, cât și în cea de educație nonformală pe care o oferim grupurilor de vizitatori, s-au adus multe îmbunătățiri de-a lungul timpului.

Care sunt cele mai importante responsabilități pe care le aveți astăzi ca seismolog?

În prezent mă ocup, alături de echipa mea, de salvarea, conservarea și gestionarea arhivei de documente și seismograme istorice. Este o muncă laborioasă pe care am început-o singură în 2020 și pe care am ajuns să o dezvolt acum alături de încă două colege, cu rezultate care mă motivează în fiecare zi să continui. Recuperarea datelor istorice este deosebit de importantă pentru înțelegerea specificului seismic local și regional. Acum lucrez și la o monografie a istoriei seismologiei în România. Până în acest moment, avem inventariate și relocate în condiții bune de păstrare peste 50.000 de seismograme, pregătite pentru scanare și apoi pentru procesele de digitizare. Încă lucrăm la inventarierea seismogramelor. Avem estimat undeva la peste 150.000 de seismograme. Din acest motiv am și restrâns puțin activitățile educaționale, odată din lipsă de spațiu și apoi din lipsă de timp. Cu toate acestea, dedicăm în fiecare an acele săptămâni „Altfel” copiilor dornici să învețe despre cutremurele de pământ.

Cum a apărut ideea Seismo Lab?

Seismo Lab a apărut în 2020 sub forma unui proiect educațional finanțat de Fundația Comunitară Timișoara, prin Fondul Științescu. A fost un proiect care a prins rădăcini, chiar dacă prima ediție a fost online; avantajul a fost că am ajuns la mai mulți copii decât aș fi putut primi fizic în vizită. Au urmat încă trei ediții ale acestui proiect, toate implementate prin Fondul Științescu la Observatorul Seismologic. Am dezvoltat acest concept alături de copii, observând necesitățile și curiozitățile lor.

Am dorit să ofer o deschidere a Observatorului către publicul larg. Foarte multă lume din Timișoara nu știe încă faptul că serviciul seismologic a fost înființat în orașul nostru încă în anul 1902 sau că în Al Doilea Război Mondial la Timișoara profesorul Ioan Curea a reorganizat serviciul seismologic. Nu vă puteți imagina câtă muncă, dedicare și sacrificii au fost făcute, de-a lungul timpului, de oameni pasionați pentru a menține activ studiul cutremurelor de pământ. Din acest motiv am căutat să ofer o deschidere a Observatorului și către publicul larg.

Cum reacționează copiii atunci când intră pentru prima dată în contact cu lumea seismologiei?

Copiii sunt un carusel de emoții, dar și cel mai bun reper în adaptarea prezentărilor. M-au învățat foarte mult cum să le formulez prezentările pentru a le menține atenția. Sunt fascinați de toate informațiile primite, dar cel mai mult îi atrag activitățile practice. Așa că de la ei am învățat ca fiecare idee pe care le-o transmit să o însoțesc de o demonstrație, pe care să o poată realiza și ei. Discutăm, ne jucăm, învățăm cu respect și răbdare.

Cum îi putem face pe copii să fie mai interesați de știință într-o epocă dominată de tehnologie și rețele sociale?

Cred că cel mai important este să reușim să ne păstrăm contactul cu realitatea. Nu ne putem și nici nu trebuie să ne izolăm de tehnologie, dar să știm să rămânem ancorați și în aspectele practice ale vieții. Beneficiem de tehnologie, aplicații și explicații, dar întotdeauna să căutăm și partea aplicativă a informațiilor. Să experimentăm și să ne bucurăm de rezultate dacă ies și să căutăm soluții acolo unde nu ne ies lucrurile cum am fi dorit. Aici multă lume abandonează: atunci când nu reușești ceva, îl lași deoparte. Copiii mai au nevoie de ceva: de curiozitatea noastră. Dacă ei văd că avem dorință de cunoaștere, vor avea și ei.

Care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea meserie sau carieră?

Cred că este foarte greu să ne dăm seama încă de mici ce ni se potrivește, mai ales într-o lume care se schimbă atât de repede. Totuși, cred că tinerii ar trebui încurajați să încerce cât mai multe activități și online, outdoor, tehnice, practice, creative, de voluntariat și acolo unde simt o conexiune să înceapă să clădească. Încet și cu răbdare, fiecare tânăr își va clădi propriul viitor. Mai cred, din experiența mea, că niciodată nu este târziu. Nu este târziu să înveți, să încerci, să cauți și să oferi noi și noi experiențe. Poate că și viața noastră se poate asemăna cu o formă de undă seismică, cu suișuri și coborâșuri.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.