Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
FILTM împlinește 15 ani la Timișoara. Scriitori din România și străinătate, trei zile de literatură și întâlniri cu publicul

FILTM împlinește 15 ani la Timișoara. Scriitori din România și străinătate, trei zile de literatură și întâlniri cu publicul

De Diana Lupulescu
la 7 October 2026 15:40 Reactualizat la: 7 October 2026 15:45

FILTM împlinește 15 ani la Timișoara. Scriitori din România și străinătate, trei zile de literatură și întâlniri cu publicul

foto: arhivă
7 October 2026 15:40 Reactualizat la: 7 October 2026 15:45
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) ajunge, în această toamnă, la cea de-a 15-a ediție. Timp de trei zile, în perioada 14–16 octombrie, aproximativ 30 de autori din România și din străinătate se vor întâlni cu iubitorii de literatură din Timișoara, în cadrul unor discuții, lecturi, recitaluri de poezie și întâlniri cu publicul.
Scris de Diana Lupulescu - Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) ajunge, în această toamnă, la cea de-a 15-a ediție. Timp de trei zile, în perioada 14–16 octombrie, aproximativ 30 de autori din România și din străinătate se vor întâlni cu iubitorii de literatură din Timișoara, în cadrul unor discuții, lecturi, recitaluri de poezie și întâlniri cu publicul.

Trimite articolul

X

De un deceniu și jumătate ani, FILTM transformă luna octombrie într-o perioadă dedicată literaturii contemporane, reunind scriitori consacrați, autori ai noilor generații, critici literari, jurnaliști și cititori.

Evenimentele de după-amiază și serile literare se vor desfășura la Muzeul Național de Artă Timișoara, în Sala Barocă, dar și la Scârț Loc Lejer. Diminețile festivalului sunt rezervate întâlnirilor dintre scriitori și elevi, precum și studenți ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Programul FILTM 2026 aduce și în acest an în prim-plan teme actuale din societate și cultură.

Miercuri, 14 octombrie, de la ora 16, istoricii Cosmin Popa și Novák Zoltán vor participa la dialogul „Trecutul care nu ne trece”, moderat de jurnalista Magda Grădinaru. Discuția va avea loc în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

Joi, 15 octombrie, de la ora 16, filosoful Cătălin Partenie și regizorul Bogdan Mureșanu vor discuta despre „Nou și arhetipal în ficțiune și realitate”.

Ultima zi a festivalului propune o întâlnire cu unul dintre jurnaliștii români cunoscuți pentru reportajele realizate din zone de conflict. Vineri, 16 octombrie, de la ora 16, Adelin Petrișor va fi prezent la FILTM pentru evenimentul „Direct din prima linie. Adelin Petrișor live la FILTM”. Întâlnirea va fi găzduită de Alexandru Condrache.

Scriitori internaționali și autori români, în serile FILTM

Serile de literatură încep miercuri, 14 octombrie, la Muzeul Național de Artă Timișoara.

Printre invitați se află Iuri Andruhovici, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ucraineni la nivel internațional, și Kapka Kassabova, prozatoare de origine bulgară, alături de scriitorul român Filip Florian. Discuția va fi moderată de criticul literar Dana Pârvan.

Joi, 15 octombrie, publicul îi va putea întâlni pe Nicoletta Verna, din Italia, laureată a Premiului European pentru Literatură, și pe scriitorii români Florin Chirculescu și George Cornilă. Moderatoarea serii va fi criticul literar Daniela Șilindean.

Vineri, 16 octombrie, programul continuă cu două evenimente.

De la ora 18, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, este programată întâlnirea cu Dana Grigorcea, autoare multipremiată de origine română, stabilită în Elveția. Alături de aceasta vor fi prezenți trei reprezentanți ai noii generații de prozatori români: Cristian Vicol, Iulian Bocai și Codruț Baciu. Evenimentul va fi găzduit de Dorian Branea, autor, manager cultural și diplomat.

De la ora 20:30, programul se mută la Scârț Loc Lejer, unde publicul este invitat la „Linia întâi a poeziei”. Pe scenă vor urca poeții Sanja Bakovic din Croația, Lidija Dimkovska din Macedonia de Nord și, din România, Emanuela Ignățoiu Sora, Izabela Radosevici, Viviana Pantazică, George State și Alex Moldovan.

Moderatorul evenimentului va fi Borco Ilin, iar seara va avea și o componentă de sound design și vinyl vibes, asigurată de Bogdan Puriș.

Scriitorii merg și în școli

Festivalul nu se desfășoară doar în sălile de evenimente. În fiecare dimineață, invitații FILTM se vor întâlni cu elevi și studenți din Timișoara și din județ.

Sunt programate întâlniri la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, Școala Gimnazială „Rudolf Walter”, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, Colegiul Național Bănățean, Școala Generală Bărăteaz și Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”.

Organizatorii spun că aceste întâlniri reprezintă una dintre componentele importante ale festivalului, oferind tinerilor posibilitatea de a intra în dialog direct cu scriitori din România și din alte țări.

„Festivalul de la Timișoara e locul în care literatura nu doar că se citește, ci se întâmplă. E vie, e prezentă, e pusă în mișcare de scriitori care vin să vorbească despre cărțile lor, să citească din ele, să se întâlnească între ei, dar și cu publicul, să pledeze pentru noutate, să dea autografe, să răspundă la întrebări. La cea de-a 15-a ediție a FILTM, ne întâlnim, prin urmare, pe toate fronturile. Dar nu ca să ne luptăm, ci fiindcă iubim literatura și autorii ei”, a precizat scriitorul Robert Șerban, președintele FILTM.

FILTM, ediția a 15-a, este un proiect organizat de Fundația Aquatim Timișoara și finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Programul complet și informații despre invitați sunt disponibile pe site-ul festivalului, filtm.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
filtm ,
scriitori ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Salariul mediu net a crescut în iunie. În ce domenii se câștigă cel mai bine
    2
    Peste 500 de medici sunt așteptați la Timișoara, la conferința de pneumologie pediatrică. Inteligența artificială, printre temele ediției din acest an
    3
    Continuă modernizarea centrului pietonal al Lugojului. Contract de 21 de milioane de lei, finanțat european
    4
    Motocicletele și mopedele scapă de regula depășirii, iar primăriile trebuie să amenajeze locuri de parcare
    5
    Aqua-parcuri spectaculoase la câteva ore de Timișoara. Unde merg turiștii pentru tobogane uriașe, piscine cu valuri și relaxare
    6
    Accident mortal în centrul Brașovului. Doi oameni au fost omorâți, iar un al treilea este intubat
    7
    Dr. Ioana Ciucă, medic pneumolog pediatru, explică ce este fibroza chistică și cum au schimbat noile terapii viața copiilor diagnosticați
    8
    „Brătianu” se mută la Azur. În clădirea din centru vine „Shakespeare”
    9
    Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituțională legea ANI
    10
    Un portal de lumină conectează cartierele Timișoarei în timp real. Cum pot interacționa timișorenii

    Cele mai noi știri

    Capitală Culturală

    FILTM împlinește 15 ani la Timișoara. Scriitori din România și străinătate, trei zile de literatură și întâlniri cu publicul

    Ştiri din Timiș

    Timișoara, descoperită prin cărți. Se lansează o platformă care transformă orașul într-o hartă literară

    România

    Motocicletele și mopedele scapă de regula depășirii, iar primăriile trebuie să amenajeze locuri de parcare

    Ştiri din Timiș

    „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM

    Ştiri din Timiș

    ISJ Timiș caută mentori de etnie romă pentru elevi și profesori. Înscrierile sunt deschise

    Mapamond

    Crimă inspirată din serialul „Dexter”. Un britanic și-a recunoscut vinovăția după ce a ucis o româncă de 24 de ani

    Turism

    Șase tururi ghidate îi invită pe timișoreni să redescopere Fabric, unul dintre cele mai vechi cartiere ale orașului

    Ştiri din Timiș

    Progres pe șantierul regenerării urbane a zonei Traian. Sunt înlocuite conductele de termoficare vechi și uzate

    Ştiri din Timiș

    Un nou șantier în zona Gării de Nord, la finalul lunii. Începe a doua etapă a reparațiilor de pe Republicii

    Mapamond

    A supraviețuit execuției. Christa Pike este conștientă și vorbește după injecția letală eșuată
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323