Poetul Robert Șerban rememorează în poemul prezent în expoziție un moment al studenției, însoțit de un text despre amintirile din acea perioadă și de tensiunea dintre poetul și inginerul Robert.

„Am ales să fac Poli ca să pot scrie literatură. Am dat admitere în 1989, la secția Instalații în construcții. Ingineria era aproape singura șansă, în Epoca de Aur, de a trăi, după terminarea facultății, într-un oraș. Pentru tinerii profesori, orașele erau închise. Nu se dădeau repartiții decât la țară. Așa că am mers spre Poli. Am început facultatea în 1990, după ce am făcut armata, 6 luni, iar în prima sesiune am luat doar un examen din cinci. Nu le-am spus alor mei, am vrut să văd dacă se poate face ceva. S-a putut: am învățat și mi-am luat restanțele. Dar era dificil, matematici speciale, chimie complicată, fizică grea… A, și un curs opţional de Istoria artei. La care mergeam cu zâmbetul pe buze și la care am luat 10. Proful m-a întrebat ce caut pe acolo, la Poli. M-am întrebat și eu. Pretențiile profesorilor erau mari. Trebuia să știi bine materia ca să treci un examen. Am avut un prof de instalații termice, prin anul IV, care nu dădea decât 8, 9 sau 10. Zicea că nu există inginer de nota 7. Iar dacă uitai să pui pe schema unei centrale termice două robinete de trecere, să spunem, domn’ profesor inginer constata: Dumneata omori oameni, 4! Or, eu iubeam și iubesc oamenii”, a povestit Robert Șerban.

Acest eveniment are loc în contextul expoziției unu unu zero zero unu zero zero, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți.

„Am vrut să renunț la Poli, dar, în cele din urmă, am renunțat la gândul acela și am făcut pariu cu mine că pot termina facultatea. Faptul că studiam ceva în răspăr cu temperamentul meu (de artist?), îmi ținea treaz interesul pentru literatură, pentru citit și scris. Abia așteptam să ies din sesiune ca să mă bucur de teancurile de cărți pe care le cumpăram din banii dați de ai mei ca să-mi iau cartelă la cantină. Spaima că o să-mi stric vacanțele dacă rămân cu restanțe și că în loc să scriu, să visez, să merg în tabere de literatură, va trebui să învăț, m-a făcut integralist. Învățam de frică. Eram o ciudățenie: viitor inginer care scria poezii și care publica prin reviste literare. Prima mea carte, Firește că exagerez, mi-a apărut pe când eram în anul IV. Lansarea ei am făcut-o chiar în holul Facultății de Construcții, alături de colegi, câțiva profesori și TeleUniversitatea, căreia i-am dat primul meu interviu. Se pare că mi-a plăcut: peste câțiva ani lucram într-o televiziune și, săptămânal, luam interviuri. Din 1999, fac și asta: dialoghez, în fața camerelor de filmat, cu oameni de cultură, îndeobște cu scriitori. Mi-s aproape, îi cunosc, îi citesc și sunt curios de lumea lor. De a noastră, fiindcă, după ce am publicat vreo 30 de cărți, s-ar putea spune că-s scriitor. Unul care a absolvit la Politehnica din Timișoara”, a mai povestit autorul.

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Evenimentul face parte din programul Sci-art your life!, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Program co-finanțat de AFCN.