Tineri reținuți după ce au fost prinși că au furat mai multe bunuri dintr-o societate comercială, la Timișoara

De Raoul Jurchela
1Comentariu
Tineri reținuți după ce au fost prinși că au furat mai multe bunuri dintr-o societate comercială, la Timișoara
© foto: arhivă
Dosar penal pentru furt pe numele a doi tineri de 24 și 29 de ani, la Timișoara. Ei au fost reținuți după ce au fost prinși că au furat de mai multe ori dintr-o societate comercială.

Cei doi tineri au fost depistați joi de agenții de pază ai unei societăți comerciale de pe raza Secției 2 Poliție Timișoara. Oamenii de ordine i-au observat în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri și au chemat polițiștii în ajutor. În timpul verificărilor, oamenii legii au stabilit că cei doi ar mai fi furat bunuri în valoare de 1285 de lei din aceeași societate comercială în perioada 15-16 octombrie.

“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bărbații fiind reținuti pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză, precum și recuperarea în totalitate a prejudiciului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor