Selfie la superlativ cu drona care se ascunde in carcasa telefonului

De C.V.
Reactualizat la:
Selfie la superlativ cu drona care se ascunde in carcasa telefonului
© foto: PCMag
Cei care dețin un smartphone și s-au săturat de complicații atunci când încearcă sa-și facă un selfie vor avea în curând la dispoziție un gadget nou, versatil, care va fi capabil să surprindă cele mai reușite cadre. Este vorba de o mini-dronă care se poate ascunde discret chiar în carcasa telefonului.

Firma americană specializată în drone și dispozitive foto, AEE, va lansa în această primăvară un gadget nou numit sugestiv Selfly. Practic este vorba de o dronă de dimensiuni foarte mici care se poate atașa unei carcase speciale destinată dispozitivelor mobile cu o diagonală de la 4 până la 6 inci.

Carcasa, cu tot cu dronă are o grosime de doar 9 milimetrii, iar datorită dimensiunii reduse a dronei nu este nevoie de autorizație pentru a o opera. Selfly este un produs destinat celor care s-au săturat să întindă brațul la maxim sau să folosească deja arhaicele selfie stickuri pentru a obține fotografiile perfecte.

Capabilă să surprindă atât cadre largi cât și de detaliu, drona din carcasă poate fi controlată în aer direct de pe touchscreenul telefonului. Camera de la bordul dispozitivului este produsă de Sony și are o rezoluție de 13 megapixeli. De asemenea, calitatea video este Full HD la 60 de cadre pe secundă.

Drona se pliază în interiorul carcasei telefonului, are o autonomie de zbor de 4 minute și un timp de încărcare de jumătate de oră.

Selfly va fi disponibil pe piață din primăvara acestui an și va costa 130 de dolari, la care se adaugă încă 30 de dolari pentru stația de încărcare a dronei, informează PCMag.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !