Prima cursă charter din acest sezon estival va decola luni, 29 mai, de la Timișoara cu destinația Antalya, pe litoralul Mării Mediterane.
„Pentru fiecare sezon estival, administraţia Aeroportului Internaţional Timişoara creează condiţii comerciale şi operaţionale pentru ca, noi destinaţii de vacanţă să fie disponibile din Timişoara. Anul acesta, direct din Timişoara, locuitorii din zona de vest a ţării pot ajunge cu avionul pe litoralul Mării Mediterane, Mării Balearice, Mării Ionice, Mării Negre şi Mării Egee”, a transmis directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
Luna iunie va aduce și alte destinații de vacanță, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Este vorba despre Heraklion (Creta), Zakynthos, Santorini, dar şi Palma de Mallorca, această destinaţie fiind noutatea sezonului estival.
Pe lângă acestea, agenţiile de turism mai oferă servicii turistice pe curse aeriene regulate şi pentru Costa Blanca (prin cursele regulate spre Valencia) şi Costa Brava (prin cursele regulate spre Barcelona).
Însă marea noutate din acest an este legătura directă pe care Timișoara o va avea cu Constanța, cursele regulate urmând să înceapă din 16 iunie.
Veștile bune vin și pentru cei din Arad și Oradea, care de acum vor beneficia de transfer către aeronava care îi va duce spre vacanţă direct din Timişoara.
„Agenţiile de turism vor pune la dispoziţie autocare şi microbuze ce vor face legătura între Oradea, Arad şi aeroportul Timişoara, astfel încât pasagerii să ajungă la timp, în mod organizat, pentru a se îmbarca spre destinaţiile de vacanţă cu zbor direct din Timişoara, fără cheltuieli suplimentare pentru parcarea auto din aeroport. Transferul de la Oradea sau Arad la Aeroportul Timişoara şi retur este asigurat gratuit de agenţiile de turism. Graficul de operare al curselor auto pentru transfer de la/la aeroportul Timişoara îl găsiţi la agenţii de turism sau pe site-ul www.aerotim.ro . Companiile şi tour-operatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor”, au mai anunțat oficialii Aeroportului Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!