Programe de interventie pentru tinerii care au consumat droguri, in premiera in scolile din Timisoara

De M.S.
Programe de interventie pentru tinerii care au consumat droguri, in premiera in scolile din Timisoara
Centrul Regional de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog din Timişoara desfăşoară în şcolile din oraş un proiect în premieră, destinat tinerilor care au fost identificaţi că au consumat droguri. Dacă până acum proiectele derulate în şcoli avea ca scop prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor, în acest an în şcoli consilierii de la centru desfăşoară un proiect pentru tinerii care au consumat droguri, având ca scop reducerea riscului ca aceştia să devină dependenţi.

“FRED GOES NET”- „Intervenţii timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară” se numeste proiectul care a început în premieră în şcolile din Timişoara. Specialiştii spun că implicarea şcolii, a familiei, dar şi a societăţii rămâne cheia succesului.

“Principalul obiectiv al proiectului este realizarea de intervenţii timpurii asupra tinerilor care, ca urmare a consumului de droguri, au ajuns pentru prima oară în atenţia poliţiei, şcolii sau angajatorilor, cu scopul de a reduce riscul de a deveni dependenţi de droguri. Intervenţia constă într-un interviu iniţial şi o intervenţie în grup (Cursul FRED). Participarea poate fi voluntară, poate fi iniţiată legal sau ca urmare a presiunii grupului de egali”, ne-a spus Mihaela Tomiţă, comisar şef în cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara.

Proiectul are ca şi grup ţintă adolescenţii şi tinerii care au consumat droguri şi au fost identificaţi, dar care nu au devenit încă dependenţi. Se pune accentul pe cei cu vârsta între 14-21 ani, cu extindere până la 25 ani, iar intervenţia constă într-un interviu iniţial care se realizează individual urmat de o intervenţie în grup de 8 ore.

“La început au fost timoraţi, dar, fiind o activitatea de grup, faptul că sunt copii de aceeaşi vârstă, faptul că o condiţie în selecţia grupului a fost ca acei copii să fie toţi consumatori de acelaşi drog, porneam de la aceeaşi problemă, a fost o deschidere pentru ei, faptul că nu este ceva oficial, faptul că nu a trebuit să fie un curs şcolăresc. Totul este altfel decât în mod normal”, ne-a povestit despre cum s-au petrecut cursurile până acum psihologul Centrului Antidrog din Timişoara, Mariana Iridon.

Acesta nu este, însă singurul proiect desfăşurat de Centrul Antidrog din Timişoara în şcolile din oraş. Pe durata anului şcolar 2011-2012, alte cinci proiecte care au ca scop prevenirea consumului de droguri, tutun, alcool sau etnobotanice mai au loc în unităţile de învăţământ din Timişoara. Unul dintre ele îi vizează şi pe părinţi, prin implicarea acestora în diferite activităţi alături de elevi pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare între părinţi şi copii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor