Povestile unei expeditii la peste 8500 de metri. Colibasanu a atins al patrulea varf ca altitudine din Himalaya

De Florina Bălu
Reactualizat la:
1Comentariu
Colibasanu a atins al patrulea varf ca altitudine din Himalaya
Colibasanu a atins al patrulea varf ca altitudine din Himalaya
În 21 mai 2013, Horia Colibășanu a devenit primul alpinist roman care a atins cel de-al patrulea vârf ca altitudine din Himalaya. Acum s-a întors în Timișoara, pregătit să își împărtășească experiențele trăite la peste 8500 de metri.

Horia Colibășanu are 32 de ani, este de profesie stomatolog și este pasionat de alpinism. A început să practice acest sport în 1998, iar de atunci se poate mândri cu performanța de a ajunge acolo unde niciun român nu a ajuns vreodată, la altitudini de peste 8000 de metri.  A reușit să atingă vârfurile K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Annapurna (8.091 m și Makalu (8.463 m). Ultima sa performanță este escaladarea celui de-al patrulea vârf ca altitudine din Himalaya, vârful Lhotse, de 8516 metri, situat la granița dintre China și Nepal, în apropiere de Everest. Vârful Lhotse este unul dintre cele mai periculoase din lume, unde anual își pierd viața alpiniști experimentați.

Expediția sa a demarat în 8 martie și a durat aproape două luni, pline de adrenalină, multă muncă, condiții meteo extreme și multe probleme. A reușit să le depășească pe toate, iar în 21 mai, la ora 07.05 dimineața, a atins vârful Lhotse, cu o echipă mică de oameni,  fiind însoțit de alpinistul român Justin Ionescu și de alpinistul slovac Peter Hamor.

“A fost o expediție plină de întâmplări deosebite”

Pe lângă dificultățile unei urcări la o altitudine atât de ridicată, Horia povestește că a avut parte și de alte tipuri de probleme. Nu au lipsit bătăile și accidentele, își amintește alpinistul din expediția ce a durat o lună și jumătate.

“A fost o expediție plină de întâmplări deosebite. Erau aproape 1000 de oameni în tabăra de bază. A fost multă lume, au avut loc evenimente sociale, s-au bătut, au vrut să se omoare. Au fost colegi de-ai noștri care au murit, au avut accidente pe munte. Și noi am fost foarte aproape de a avea accidente, am avut căderi de pietre, doi colegi răniți, unul cu un deget rupt, altul cu casca perforată de o piatră și cu capul spart”, povestește Horia Colibășanu.

Echipa de alpiniști români a fost nevoită să intervină într-un conflict iscat între șerpașii nepalezi care îi ajută pe alpiniști în expediții și o echipă de italo-elvețiană.

“S-au bătut în tabăra 2,  a fost un conflict între o echipă italo-elvețiană și șerpași, asta fiindcă alpiniștii au nesocotit ordinul de a nu urca unde se puneau corzi fixe. Au venit 100 de șerpași, a fost o bătaie ca în filmele indiene. N-am știut ce să facem. Când am văzut că se bat cu pietre și șerpașii strigau <<kill him!>> am intervenit, până la urmă s-a aplanat conflictul, dar a fost periculos pentru că șerpașii sunt agresivi. Acum 10 ani cuvântul de ordine era <<yes sir>>, probabil preluat de la politețea englezilor, acum pur și simplu am văzut o gloată care nu mai avea niciun control, așa se întâmplă când sunt implicați foarte mulți bani care probabil sunt distribuți inechitabil”, își amintește alpinistul.

Anual, zeci de alpiniști experimentați își pierd viața încercând să atingă vârful Lhotse

Cel de-al patrulea vârf ca altitudine din Himalaya este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai periculoase din lume, unde până și cei mai experimentați cățărători pot suferi accidente și chiar prezintă riscul de a nu se mai întoarce de pe culmi. Din acest motiv Horia Colibășanu spune că partea cea mai importantă a expediției a fost faptul că echipa a revenit sănătoasă acasă.

“Coborârea a fost dificilă, unii dintre noi am ajuns după 12 ore în tabără, alții după mai mult de 24. Pentru noi nu vârful este locul cel mai sigur, ci tabăra de bază. A fost prima oară când după atingerea vârfului am ajuns după trei zile în tabăra de bază. Au murit acolo în tabăra de bază nouă persoane. În drumul spre Lhotse a murit un taiwanez care era în una din tabere. Trebuia să folosim un cort comun cu o echipă spaniolă și acolo a fost un taiwanez care a decedat cu două zile înainte, am rămas fără cort, a trebuit să ne înghesuim în alte corturi, a fost un moment critic pentru că dacă nu ai cort, nu poți rămâne în ultima tabără. A murit și prietenul nostru, alpinistul Alexei Bolotov. El a încercat să facă un nou traseu. Coarda a fost secționată și s-a prăbușit 300 de metri. A fost un accident care ne-a zguduit pentru că peste două zile urmam să urcăm pe vârf. Am vrut toți să plecăm acasă. A fost un moment destul de greu. Pentru noi partea cea mai importantă nu a fost atingerea vârfului, ci faptul că ne-am întors sănătoși acasă”, explică Horia.

Un orășel de corturi la aproape 8000 de metri

Din cauza condițiilor meteoroglogice, echipa română de alpiniști a fost nevoită să își amâne de mai multe ori urcarea pe vârful Lhotse și a petrecut mult timp în taberele stabilite pe muntele Himalaya care sunt un bun loc de refugiu, dar pot fi și periculoase.

“Tabăra de bază este comună prima și a doua, abia a treia cotește spre vârf, este prima care nu este comună. Noi aveam la 7800, iar cei de pe Everest au la 8000 de metri, motiv pentru care unii care au coborât s-au mutat în tabăra noastră. Era nevoie de organizare pentru că trecea poteca printre corturi. Se mai discută, pe o parte se pun toaletele, pe alta se ia apă să nu se încurce lucrurile. Pentru că este regulamentul să nu se lase gunoi, este destul de curat. Toaletele, totul se transportă jos, se scoate din Parcul Național. În afară de înțelegeri între expedițiile comerciale mari, nu este o autoritate care să controleze nici tabăra, nici alpiniștii, de asta apar conflicte. Șerpașii pot să fie nemulțumiți din alte motive și găsesc motive de scandal”, spune alpinistul.

“Când am ajuns în vârf am simțit că pot să continui”

Pentru fiecare expediție, Horia se antrenează cel puțin o jumătate de an, condiția fizică fiind factorul cheie al escaladării. La altitudini de 8000 de metri și în condiții meteorologice periculoase este foarte importantă rezistența, pentru că poate face diferența dintre viață și moarte. Un alpinist trebuie să poată menține traseul și zeci de ore, dacă este nevoie.

“În fiecare an din ultimii 10 de când merg la 8000 de metri am modificat antrenamentul. Am încercat diverse variante. Anul acesta a fost singurul în care am reușit să mă țin de colegii mei fără să fac efort. Asta înseamnă că antrenamentul de anul acesta a fost bun, intenționez să îl las așa. Anul acesta când am ajuns în vârf am simțit că pot să continui, de asta simt că pot să ating Everestul. Și pe Everest și Lhotse se creează cozi, n-am știu că vor fi și căderi de pietre. Cel mai greu e dacă unul se blochează într-un pasaj dificil trebuie să aștepți, ai nevoie de oxigen, ei stau destul de comod, noi înghețăm”, povestește Horia.

Un alt factor decisiv al unei expediții îl reprezintă condițiile meteorologice, care pot determina succesul sau eșecul acesteia. O expediție demarată în condiții meteorologice proaste este sortită eșecului. De asta este foarte important de unde îți procuri datele.

“Problema e ca emoții când ai o prognoză proastă. Noi am avut una foarte bună. Au fost mulți alpiniști care au plecat cu două zile mai devreme și s-au oprit în șaua sudică pentru că bătea vântul și nu poți urca nici cu oxigen. Contează foarte mult de unde îți iei prognoza. Există câțiva forecasteri care știu meteorologie foarte bine, există și firme care fac treaba asta, dar cel mai important e ca omul să înțeleagă foarte bine Himalaya și cum funcționează vremea locală. Noi avem un forecaster, un parapantist portughez, care în ultimele cinci expediții a nimerit perfect. Cel de la care l-am moștenit, un alpinist portughez care a terminat vârfurile de 8000 de metri ne-a spus că cel puțin 40% din succesul său se datorează prognozei”, explică Horia.

Următoarea destinație, Everest!

Horia nu își lasă niciun moment de relaxare. Următoarea provocare în care Horia se va lansa este cucerirea vârfului Everest, cel mai înalt punct de pe planetă, aflat la 8848 de metri deasupra nivelului mării. Deși plănuiește să plece anul viitor în primăvară, spune că antrenamentul îl va începe peste o săptămână, fiind o expediție extrem de grea.

“Și pe Everest se creează cozi, n-am știu că vor fi și căderi de pietre. Cel mai greu e dacă unul se blochează într-un pasaj dificil trebuie să aștepți. Din fericire nu a fost un pasaj să ne blocăm. Proiectul meu viitor este Everest. Acolo apare această problemă. O să încerc să folosesc cunoștințele acumulate pentru a evita să aștept la aceste cozi, dar va fi extrem de dificil. Cea mai mare problemă este asta, cum voi depăși aceste momente. Dacă începi să îngheți trebuie să te întorci. Nu am știut, nefolosind oxigen, cei care escaladează Everestul și au fost 100% cu oxigen, aceștia mi-au spus că atunci când îți dai masca jos nu îți pierzi cunoștiința, dar ți se face frig. Cel mai mare ajutor este că oxigenul îți dă o viteză mai mare de deplasare și te protejează de frig. O să plec în perioada martie, aprilie, mai. Există teorii în care e indicat să stai cât mai mult la altitudine înainte, la 5000 de metri, e posibil să plec mai devreme. Săptămâna viitoare încep să mă antrenez”, mai spune Horia Colibășanu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor