Peer Gynt: numele poetic al aventurii la Teatrul Maghiar din Timisoara

De Simona Popovici Donici
Peer Gynt: numele poetic al aventurii la Teatrul Maghiar din Timisoara
Peer Gynt: numele poetic al aventurii la Teatrul Maghiar din Timisoara
Teatru filosofic, ludic, fizic, muzical, teatru-dans şi teatru de cuvânt. Poveste, feerie, joc şi încă ceva. Un “ceva” inefabil, fără de care nimic din toate astea nu s-ar povesti. Ca să vezi Peer Gynt  la Teatrul Maghiar din Timişoara, să-l urmezi în călătoria lui spre  “eu însumi”, trebuie să te laşi în voia propriei sorţi de spectator: gata de mirare, de întâlniri cu troli, profet,  pricolici, animale fabuloase şi adevăruri fundamentale. Căci prima premieră a stagiunii de aici este un spectacol aventuros, în care te întrebi, clipă de clipă, ce o să urmeze. Ca apoi să ai de ce te uimi.

Spectacolul este o coproducţie a Teatrului Maghiar timişorean cu prestigioasa  Companie Forte din Budapesta reunind, într-o remarcabilă congruenţă, actori ai ambelor trupe, sub direcţia de scenă a regizorului şi coregrafului Horvath Csaba. Creator de şcoală teatrală pentru impunerea unei viziuni inovatoare, ambiţioase, a unui limbaj teatral care explorează zone încă necartate  de intersecţie a teatrului de cuvânt cu teatrul-dans, recunoscută ca „teatru fizic”, un termen pe care creatorul însuşi îl refuză, fondatorul Companiei Forte propune la Timişoara o viziune extravagantă a  capodoperei lui Henrik Ibsen, inteligent circumscrisă unei postmodernităţi pline de farmec, printr-o restaurare a esenţei narative, a nucleului epic  al acestui superb poem dramatic scris în 1867.

“Scăparea noastră au fost poveştile: cu troli, cu animale, chiar şi răpirea miresei. Dar cine ar fi crezut că vor rămâne în el?”, spune mama eroului. Este  una dintre replicile-cheie, probabil cea mai accesibilă, a spectacolului, căci de la început până în clipa morţii, Peer Gynt este, în viziunea regizorului-coregraf Horvath Csaba, un “copil neterminat”, de o superbă inocenţă, locuit de poveşti. Toate poveştile auzite sau inventate vreodată, lui i s-a întâmplat: pe linia subţire, în zig-zag, dintre adevăr şi fabulos, Peer Gynt aleargă, se poticneşte, uneori zboară, în căutarea unui destin extraordinar, de care se apropie infinitezimal şi pe care pare să-l rateze, fatalmente, de fiecare dată. Nu e deci lipsit de vreo noimă că cei care îl însoţesc în această călătorie iniţiatică se vor întâlni cu cerbi mitici, troli, păstoriţe, rusalce care caută, dansând, să se împerecheze, spiriduşi, pricolici, păstoriţe,  vânătorul de blănuri, cu profetul lasciv, Sfinxul, sclave, cămile, piraţi,  nebuni, păsări, cimitire, ologi, ghemuri, maimuţe, fire de iarbă, stropi de ploaie, Strâmbă-lume, urşi, uriaşi, prinţese iluzorii şi fatidicul Topitor de Nasturi.  Poetica universului lui Ibsen se amplifică într-o densă hiperteatralitate, iar sensul filosofic, adânc, al scrierii sale este “servit” într-un ambalaj multicolor, care îi dă farmec, fără să-i îndulcească amărăciunea.

„Or să vină noaptea şi-or să bată la uşă: deschide, Peer, spaima e jucăuşă!”

Balazs Attila aduce în scenă  un Peer Gynt adolescentin (cu bulversanta aptitudine a marilor actori de a întoarce, după plac, ceasul vârstelor), rebel, năbădăios şi ghiduş,  iar evoluţia personajului pe un traseu al vieţii marcat de căutarea sensului şi spaima ratării este jucată cu o mare fineţe.  Atent la puterea cuvântului, justificat în gestualitate şi stăpân pe spaţiul scenic şi pe relaţiile cu celelalte personajele, interpretul rolului titular joacă dezinvolt, aparent fără efort, un rol care-l ţine, aproape 4 ore, continuu pe scenă.

Cu o debordantă imaginaţie, Horvath  Csaba alternează scenele coregrafice cu părţile de recitative, accelează ritmul poveştii cu inserţii muzicale, găseşte soluţii de mizanscenă neaşteptate pentru monoloage, schimbări de plan şi perspectivă dramatică, fără să „înnoade” vreo clipă firul roşu al istoriei. Rămân în memorie scene de poezie pură, precum dansul seducţiei miresei furate, scena  vaporului în furtună cu moartea bucătarului (excelent în toate rolurile interpretate Nagy Norbert) şi cea tragico-absurdă a balamucului, se decupează cu precizie chirurgicală scene în pandant, precum alaiul de nuntă şi cortegiul funerar, apariţia trolilor şi cea a maimuţelor, dansatoarele/sclavele,  amestecul de grotesc şi liric pigmentează atmosfera.  Pe cât de nuanţat e Peer Gynt, pe cât de colorate alte personaje, mai cu seamă cele colective,  pe atât de vagă, de epidermică este Simko Katalin interpretând Solvejg. Sclipitoare „pisica” jucată de Eder Eniko şi excepţionale calităţile ei muzicale, memorabilă Borbely B.Emilia în rolul Femeia în verde. Irezistibil este grupul trolilor, cu incantaţiile sale guturale şi principiile cu o logică răsturnată, dar infailibile,  la fel  ca hainele  îmbrăcate cu susul în jos. Această translare a conflictului dramatic în cromatica  şi croiala costumelor este unul dintre punctele forte ale creatoarei lor, Benedek Mari, artistă laureată a premiului Jaszai Mari, trofeu de prestigiu, pe care îl deţine şi actorul Balazs Attila.  Nimic nu este aprioric de domeniul imposibilului pentru Horvath Csaba, de la elementele acrobatice şi dansurile tribale, până la  animaţie sau apariţia pachetului supradimensionat de Camel. Scenele se succed cu o vertiginoasă senzaţie de domino, opulente în semne teatrale, unele la îndemănă (precum schimbarea peisajului de fundal, din verdele crud al pubertăţii în tomnatice culori ale extincţiei), altele mai dificil de decriptat, ocultate chiar de risipa intenţionată de metafore. Şi dacă frapanta teatralitate a conceptului vizual al scenografului Milorad Krstic, coregrafia exuberantă, umorul, costumele, muzica compusă de Szelevenyi Akos şi Cari Tibor şi, mai ales, combustiile actoriceşti dezlănţuite sunt atuurile montării, punctul său cel mai vulnerabil mi s-au părut a fi obiectele de recuzită,  adesea rudimentare, hipernaturaliste, chiar neplăcute privirii. Partea a doua a spectacolului, mai adâncită în sensul cuvântului, accentuat meditativă şi cu o atmosferă  sumbră, îşi închide supapele ludice, devenind  aproape monocordă uneori, cu lungimi sterile  ale unor scene, tinzând către o iminentă epuizare. Ca şi Topitorul de Nasturi, timpul nu mai are răbdare şi riscul e ca nerăbdarea să se propage înspre  spectatori. Finalul restabileşte sensul ibsenian al călătoriei, iar Peer Gynt rămâne, până în ultima clipă „eu însumi”, un Faust scandinav tragic şi vântură-lume, „un nasture lucios şi scump pe haina lumii”, poetul, salvat şi damnat de iubire.

Noul spectacol-eveniment al Teatrului Csiky Gergely va fi jucat în 13 și 14 octombrie pe scena Teatrului Thalia din Budapesta. La Timișoara, „Peer Gynt” le dă din nou întâlnire spectatorilor în serile de 21 şi 22 octombrie, de la ora 18, în Sala mare a teatrului. Spectacolul se traduce, la cască, în limba română.

 Premiera Peer Gynt aduce Compania Forte la Teatrul Maghiar din Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor