Cei doi realizatori ai programului matinal îi invită pe toţi timişorenii să-şi înceapă dimineaţa alături de ei, să se bine dispună şi să bea împreună o cafea deşteptătoare.
“După ce am facut cunoştinţă cu ascultătorii din Ploieşti, Craiova, Braşov şi Constanţa, acum a venit rândul celor din Timişoara. Abia aşteptăm să îi întalnim pe timişoreni, să ne bem cafeaua împreună şi să vorbim despre ce se întâmplă în oraşul lor. Aşa cum v-am obişnuit o să avem şi invitaţi surpriză, artişti, sportivi care s-au născut şi au copilărit în oraşul de pe Bega, aşa că nu rămâne decât să ne întâlnim vineri în Timişoara, în cafeneaua „Segafredo” sau pe toate frecvenţele Europa FM din toată ţara.” , au declarat Monica Anghel şi Bogdan Miu.
Cei care vor să-şi înceapă dimineaţa alături de realizatorii matinalului Europa FM sunt aşteptaţi cu o cafea plină de voie bună în cafeneaua „Segafredo” din Timişoara, pe strada Goethe, numărul 2.
Următoarele oraşe în care Monica Anghel şi Bogdan Miu vor ajunge în turneul Europa FM sunt: Oradea – 13 mai, Galaţi – 20 mai, Cluj – 27 mai, Iaşi – 3 Iunie, Sibiu – 10 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!