Intreceri cu masini teleghidate la Iulius Mall Timisoara

De M.M.H.
Intreceri cu masini teleghidate la Iulius Mall
Intreceri cu masini teleghidate la Iulius Mall
Weekend plin de adrenalină la Iulius Mall. Parcurgerea unui complex traseu de drift va avea loc în acest sfârşit de săptămână. La complexul comercial se vor întrece cei mai pricepuţi pasionaţi de automodelism la prima etapă din acest an a Cupei WHS Drift&Crawling Radiocomandat (RC). Evenimentul se va desfăşura în 4-5 iunie, la demisol, în zona Sarra Blu.

Curbe strânse, accelerări cu roţi patinând şi multă adrenalină în 4 şi 5 iunie, unde bolizi teleghidaţi vor lua startul la prima etapă din acest an a Cupei WHS Drift&Crawling Radiocomandat (RC).

Pasionaţii de automodelism pot vedea pe viu în acest weekend, la Iulius Mall Timişoara, cum se întrec supermaşinile în miniatură. Evenimentul este împărţit în două concursuri distincte: RC DRIFT şi RC CRAWLING. Primul constă în parcurgerea unui complex traseu de drift în trei etape: antrenamente (sâmbătă), calificări (sâmbătă) şi finale (duminică).

Competiţia de RC Crawling constă în parcurgerea într-un timp foarte scurt a unui circuit tehnic construit special pentru acest gen de competiţii, traseu format din multiple suprafeţe de rulare (pământ, noroi, bolovani, pietriş, nisip, butuci de lemn etc.).

Atmosfera antrenantă va fi întreţinută de un DJ, iar un MC va comenta concursul. Organizat în exclusivitate în Timişoara de West Hobby Store în colaborare cu HPI Racing.ro şi Iulius Mall, evenimentul se va desfăşura în perioada 4-5 iunie, la demisol, în zona Sarra Blu.

Driftul este o formă spectaculoasă de motorsport, cu un nivel ridicat de dificultate şi foarte spectaculos pentru public datorită derapajelor controlate. RC Driftingul (drift cu automodele radiocomandate) este practicat cu automodele scara 1:10, propulsate de motoare electrice sau termice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor