Luni, 13 martie, au dat simularea la Limba Română atât elevii de a VIII-a (care au susținut simularea la Evaluarea Națională), cât și elevii de a XI-a și a XII-a (care au dat simularea la Bacalaureat).
Doi elevi au fost eliminați luni, 13 martie, în Timiș. Unul de la Colegiul Național Bănățean, căruia i-a sunat telefonul celular în timpul probei, iar al doilea elev a fost eliminat la Făget, fiind prins cu telefonul în timpul examenului. Ambii elevi eliminați sunt liceeni de clasa a XII-a. Cei de a opta au fost mai cuminți, niciun elev de ciclu gimnazial nefiind eliminat la prima probă a simulării în Timiș.
Eliminarea de la simulare nu înseamnă că elevii nu pot participa la examenul propriu-zis. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în timpul examenului din vară, elevii nu ar mai fi putut participa la două sesiuni ale examenului național. Acum, însă, fiind vorba de o simulare, nu au această interdicție.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!