22. februarie 2012 10:05; Reactualizat la: 23.02.2012 00:34


De Dragobete… Speranta si Iubire

De Dragobete… Speranta si Iubire
Scris de Delia S. Barbu - Clubul Lions Diamond lansează timişorenilor o invitaţie: joi, 23 februarie, ora 19, la Filarmonica Banatul. În cadrul unei noi acţiuni caritabile, organizată de Dragobete, se vor spune poveşti de iubire, iar cei care vor să se întreacă în mărinimie pot face donaţii pentru a sprijini copiii nevăzători de la Liceul Iris Timişoara.

„Este a doua ediţie pe care o organizăm de Dragobete şi va fi un eveniment special: doamnele din Clubul Lions Diamond Timişoara vor urca din nou pe scenă, de această dată pentru a… călători prin iubiri pasionale, iubiri imposibile, iubiri fascinante, iubiri neîmplinite, iubiri dezlănțuite… Evenimentul se intitulează „De Dragobete, Speranţă şi Iubire” şi va fi un spectacol cu muzică, poezie şi dans, în cadrul căruia vom încerca să ajutăm de două ori. Proiectul principal al evenimentului este strângerea de fonduri pentru copiii ambliopi si nevăzători de la Liceul Iris. Aceste fonduri ne vor ajuta să organizaă tabăra de olărit – ediția a II-a, tabără care a avut loc pentru prima dată anul trecut, la Nucşoara, unde 10 eleve nevăzătoare au avut parte de o săptămână de neuitat, motiv pentru care am decis să repetăm evenimentul”, a precizat Narcisa Mederle, organizatorul acestui eveniment.

“Ca un proiect secundar am putea considera promovarea tinerelor talente care ne vor însoți pe parcursul derulării spectacolului. Ne-au ajutat în realizarea acestui eveniment Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, regizor Mirela Puia, Teatrul Național Timișoara, Cluburile Leo Timișoara și Young Spirit, Diana și Raul Avram – Magnum Team”, a adăugat aceasta.

Biletele de intrare la eveniment costă 5 lei și 50 de lei, în funcție de locul în sală, şi se pot achiziţiona inclusiv joi, înainte de începerea spectacolului. În sală se vor găsi două urne, în care se vor putea face donaţii, pentru ca un număr cât mai mare de elevi să se poată bucura de tabăra de la Nucşoara.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Camine la standarde europene pentru studentii Universitatii de Vest
Conducerea Universității de Vest din Timişoara şi-a propus ca în aproximativ două luni să demareze lucrările la [...] mai multe »
Muzica cu gust de Eugenia la Teatrul Maghiar din Timisoara
Pentru generaţia care a copilărit în Epoca de Aur, Eugenia este mai mult decât un biscuite lipit cu cremă: aproape [...] mai multe »
Se opreste apa calda in Lipovei si Aradului
Locuitorii din Calea Aradului şi Calea Lipovei (Sever Bocu) vor rămâne marţi fără apă caldă la robinete, timp de [...] mai multe »
Politia Locala Timisoara, prima pe tara la tir
Poliţiştii locali din Timişoara au obţinut locul I la concursul naţional de tir organizat la finele săptămânii [...] mai multe »
Timisoara Muzicala s-a mutat in Bora-Bora
Unul dintre cele mai spectaculoase evenimentele al festivalului internaţional al Filarmonicii Banatului a mutat [...] mai multe »
A rupt afisele electorale pentru ca… e o tara libera
Poliţiştii locali au depistat încă un bărbat care a atentat la afişele de pe panourile electorale luni dimineaţa. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou