Bătaie pe treptele Catedralei Mitropolitane din centrul Timișoarei, la sfârșitul săptămânii trecute. Un polițist local a primit un pumn de la un bărbat care făcea scandal în zonă. Individul a fost încătușat în cele din urmă şi va fi cercetat pentru ultraj.
Lacrimi de bucurie la revederea satului lăsat în urmă cu 10, 20 sau chiar 30 de ani… Cetăţenii de etnie germană, din Recaş, care au plecat cu mulţi ani în urmă s-au reîntors pentru câteva zile pe plaiurile natale.
Unul dintre concurenţii care a urcat sâmbătă seară pe scena X Factor are, la doar 21 de ani, o experienţă de viaţa cu care puţini se pot lăuda. Cu toate că a făcut parte timp de şase luni din Legiunea Străină, a tremurat de emoţii în faţa juraţilor de la X Factor.
Targul de cariere, educatie, servicii si produse pentru personalul din domeniul medical "Cariere in Alb" va fi organizat in aceasta toamna in 17 orase din Romania, Bulgaria, Ungaria si Slovacia. Ofertele de locuri de munca vin din Marea Britanie, tarile nordice, Franta, Belgia si Germania.
Zeci de persoane l-au huiduit vineri seara pe Corneliu Vadim Tudor dupa ce presedintele PRM a decis dizolvarea organizatiei de tineret a partidului. "Eu sunt patronul, eu sunt fondatorul partidului", si-a motivat actiunile Vadim.
Cea de-a şaptea ediţie a festivalului Simultan – dedicat artei media şi experimentului artistic – a debutat, joi seara, la Sinagoga din Cetate. cu proiecţii şi performance-uri live, urmând ca vineri şi sâmbătă să se desfăşoare alte evenimente.
BNR da de veste numismatilor ca va pune în circulaţie, începând de luni, o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea lui George Bacovia.Valoarea ei nominala este de 10 lei, iar greutatea, putin peste 31 de grame.
Pe strada Lacului nr.1H din Timişoara a fost inaugurat, vineri, Centrul de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilităţi din Regiunea Vest. Specialiştii îşi propun ca în următorii 2 ani să integreze pe piaţa muncii 100 de persoane cu dizabilităţi, dintre care cel puţin 50 să fie angajate pe minim şase luni.
Ai trei saptamani la dispozitie, incepand cu 29 septembrie, sa mai visezi la vacanta si sa ne trimiti si noua visele tale. Scrie-ne, in maxim 1 000 de caractere, povestea vacantei tale, trimite-ne cateva poze concludente si poti castiga o camera video SONY SX15E Black, numai buna de imortalizat momente de neuitat din vacantele tale viitoare.
Filarmonica Banatul deschide stagiunea 2011-2012 cu un Medalion Richard Strauss, vineri, 30 septembrie, la ora 19, la sala Capitol. În concertul simfonic dirijat de maestrul Gheorghe Costin, orchestra Filarmonicii timişorene va interpreta Ultimele patru lieduri pentru soprană şi orchestră şi Poemul simfonic „O viaţă de erou”.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
2
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.