În Buñol, un orășel din Comunidad Valenciana, Spania, o glumă între prieteni în anii ’40 a dat naștere „celei mai mari bătăi cu mâncare din lume”. Vorbim de „La Tomatina”, un eveniment anual, care se desfășoară în ultima miercuri a lunii august și care nu a putut fi oprit complet nici măcar de regimul Franco.
În Tokyo, în 2016, un grup de artiști a organizat o mică expoziție. Pentru că a avut succes, în iulie 2018 au reluat-o într-un format extins. Se dorea a fi temporară, închiderea ei fiind anunțată pentru sfârșitul anului 2020, dar la aproape patru ani de la acea dată, expoziția devenită între timp muzeu continuă să se extindă, atrăgând vizitatori din toate colțurile lumii.
Ferdinand Cheval, un simplu poștaș, dar cu o poveste extrem de tragică, din sud-estul Franței, a făcut realitate un vis de-al său. A muncit nu mai puțin de 33 de ani, singur, pentru a pune a realiza „Palatul Ideal”. Nu a călătorit mai deloc, dar inspirat doar de natură, de cărți poștale și de reviste ilustrate, acesta a realizat un monument cu influențe din toate colțurile lumii, care a ajuns să fie lăudat inclusiv de Picasso.
Galešnjak, o insuliță de pe țărmul croat al Mării Adriatice a devenit cunoscută în 2008, când Google Earth a catalogat-o drept unul dintre „fenomenele naturale” în formă de inimă. De atunci, ea a primit și denumirea de „Insula îndrăgostiților” sau „Insula iubirii”. Asta cu toate că ea apare pe hărți încă de la începutul secolului XIX.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.
Ştiri din Timiș
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care au reușit să obțină locul I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - handbal (gimnaziu), calificându-se astfel la faza națională a competiției.
Sănătate
Pacienții care se adresează Compartimentului de Explorări Funcționale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului CFR Timișoara au acces la o gamă variată de investigații neinvazive, menite să ofere o imagine clară asupra stării generale de sănătate.
Turism
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.