Poliția de frontieră a deschis în zilele de 24 și 25 septembrie, între orele 8-20, punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete de pe coronamentul digului Canalului Bega. Excursia cu bicicleta a avut loc pe toți cei 70 de km de pistă, între Timișoara și Zrenjanin. Aici, unii dintre cei care au trecut granița au putut rămâne în locurile de cazare sau să ia masa în restaurantele din Serbia, care au fost pregătite pentru excursia de biciclete.

Conform surselor Tion, 500 de persoane, cu aproximație, au trecut granița pe două roți. Dintre cei care au trecut granița și au parcurs tot traseul, mulți și-au postat succesul de pedalat pe Facebook, cu mențiunea „n-a fost ușor, dar a meritat experiența”.

Concurs de selfie-uri

Cei care au trecut granița pe bicicletă de la Timișoara la Zrenjanin s-au putut înscrie și la un concurs de selfie-uri prin care pot câștiga invitații la cele mai mari festivaluri timișorene de anul viitor: Flight Festival, CODRU și PLAI. Cinci selfie-uri, care vor primi cele mai multe reacții pozitive, vor fi declarate câștigătoare. Îi puteți vota AICI până miercuri la ora 12 și să vedeți cele mai reușite imagini din weekend de la eveniment.

Pista are o lungime de 37 de kilometri și pornește de la marginea Timișoarei, apoi continuă de-a lungul râului Bega, până la frontiera cu Serbia. Pista de cicloturism a fost realizată prin programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, într-un proiect care a beneficiat de finanțare europeană nerambursabilă de peste 2,3 milioane de euro. De asemenea, pista face parte din ruta EUROVELO 13, lucru care permite aplicarea pentru fondurile din PNRR, pentru lucrări la standarde europene.

***

De la Otelec, pe pistă

Puteai pedala și de la Otelec până la Ziliste, înainte de Becicherecu Mare (Zrenjanin) – 60 de kilometri dus-întors, dacă nu alegeai traseul mai lung, de la Timișoara la Zrenjanin. Pista este binecunoscută deja de bicicliști, iar cei care pedalau se salutau în două limbi – sârbii ziceau „Ceau”, iar românii „Zdravo”. Peisaj la fel ca la noi, cu Bega lină, cu bărcuțe ale pescarilor și locuri folosite de aceștia, cu băncuțe și mese la marginea apei. Puteai intra prin localități, chiar imediat după ce treci granița este un restaurant (cu panou pe pistă), unde poți mânca o „pleșcaviță” la un preț decent, poți bea un suc, o bere Jelen sau ce ai poftă, pentru că de pedalat mai ai… La Torac, lumea ca la Otelec, mai prin case, abia după prânz au început să „mai miște”. Pe traseu poți alege să mergi pe pistă și să faci mici ieșiri prin localitățile de lângă pistă, pentru a vedea cum trăiesc vecinii noștri, mulți români (o mare parte dintre cei care locuiesc în Torac sunt români).

Poze și… cam atât

Ai ce vedea, dar se vedea din „pustietatea de duminică” că nu mulți știau că se poate trece granița pe pistă (mai mult românii știau decât sârbii), iar pista era animată doar de vameși și un panou al Consiliului Județean Timiș, unde oamenii erau invitați să facă selfie. Niciun pliant cu ce ai putea vizita la sârbi, nimeni nu-ți vindea nicio sticlă de apă (chiar și la suprapreț) inscripționată cu Timișoara-Serbia, septembrie 2022, nu și-a pus nimeni taraba lângă pistă să vândă o apă plată. Sârbii nu au primit niciun pliant cu Timișoara-Capitală Europeană a Culturii 2023 – aici ar fi fost aproape obligatoriu ca Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș să-și dea mâna pentru a promova urbea de pe Bega, localitățile de lângă pistă, Capitala Culturală, atracțiile turistice. Dar poze s-au făcut, s-au „tras în poză” o parte dintre cei care au călcat și un kilometru pe pistă… Au apărut poze în Meta(vers) și la granița sârbilor, când s-a format coadă, pentru că nu le mergea sistemul de verificare a documentelor (că nu era „semnal la net”), lucru care s-a întâmplat și duminică seară vameșilor români (fără poze).

Pietricele și Cipirirpi

Adevăru-i că dacă mergeai duminică pe pistă aveai mult timp de gândire, pentru că în rest – dacă mergeai prin localități le găseai cam „adormite”, vânzoleală mai era la magazinele sârbești, unde luai în Cipiripi în amintirea vremurilor trecute. În rest… liniște, multe tractoare și combine care recoltau. Bicicliștii parcă erau mai mulți români care mergeau spre Serbia și se întorceau. Niște cicliști au spus chiar că i-au întrebat sârbii cum de au trecut granița pe pistă, pentru că nu știau că s-au deschis granițele. Unii au mers la Zrenjanin și au înnoptat acolo, iar a doua zi s-au întors. Unii cicliști au reclamat pietricele pe pistă, cei care au cursiere, cu roțile subțiri, și au fost nevoiți să-și repare pana pe care au căpătat-o în urma întâlnirii cauciucului cu pietricelele. Ca și număr, duminică seara, cu două ore înainte de închiderea graniței de pe pistă, se auzea din stația polițiștilor de frontieră români că au fost în jur de 400.

Potențial enorm, dar nu apare soarele

Traseul este frumos, poate avea nevoie de puțin soare, mai puține poze și mai multe evenimente în localitățile de lângă pistă, nu numai „declarative”, o promovare a județului, parteneriate cu restaurante și locuri de relaxare din zonă, oameni pe marginea pistei care să te îmbie cu de toate sau să se facă diverse evenimente în locurile din vecinătatea pistei. Bicicliști au fost, dar au fost, în general, obișnuiții pistei. Dacă erau mai multe evenimente pista și deschiderea granițelor ar fi atras și publicul care nu folosește bicicleta ca mijloc de transport sau (și) relaxare. Ar fi fost bine să nu mai fie gropi în pistă (partea dinspre graniță) și mai puține pietricele și crăpături. Pista are un potențial enorm, dar parcă mergi pe ea cu nori în priviri. Oare cine va aduce soarele?

foto: Adrian Panduru