Meciul a fost unul relaxant pentru echipa lui Dragan Petricevici, care a condus pe tot parcursul lui. Pentru gazde, această partidă a fost a 4-a în şapte zile, oboseala acumulată fiind vizibilă. Primele 20 minute au fost controlate de timişoreni care deşi nu au forţat, au intrat la cabine cu un avantaj considerabil de 24 de puncte, 48-24, principalul maractor fiind Vasojevici cu 17 puncte dintre care 9 înscrise din afara semicercului de 6.25. Sfertul trei a fost cel mai bun al gazdelor care împinşi din spate de către noul manager al echipei, Şerban Sere, au reuşit să şi-l adjudece, 24-20, iar după 30 de minute tabela indica scorul de 68-48 pentru timişoreni. În ultimele 10 minute, Dragan Petricevic a introdus pe teren echipa de bază formaţă din Păltinişan, Pesic, Velickovici, Vasojevici şi Grubisici, iar diferenţa dintre cele două echipe a trecut pragul de 30 de puncte, urmând ca în final Timişoara să câştige meciul cu scorul de 98-59, obţinând a cincea victorie oficială din şase jocuri în acest sezon (3 în campionat, una în Cupă şi una în cupele europene). Următorul meci al timişorenilor s eva disputa pe teren propriu, cu echipa din Sibiu.
Remarcaţii partidei
Oradea – Hora 16 puncte (3×3), 6 posesii pierdute; Pascu 14 puncte, 5 posesii pierdute, 3 recuperări; Torok 14 puncte, 8 recuperări.
Timişoara – Vasojevic 30 puncte (4×3); Pesic 16 puncte, 3 recuperări, 2 pase; Velickovic 14 puncte, 3 intercepţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!