Astazi e ziua baschetului în Timişoara graţie evenimentului ce captează întreaga atenţie, All Star Game-ul masculin. Înaintea meciului spectacol din această seară, cei mai buni baschetbalişti din campionatul românesc şi-au făcut timp pentru câte o vizită la şcolile speciale din Timişoara.
38 de iubitori ai schiului de tură s-au aliniat sâmbătă la startul primei competiţii de Vertical Race din Banat. Pârtia dintre Văliug şi Semenic a fost locul de desfăşurare al unui concurs al cărui scop principal a fost promovarea zonei turistice şi promovarea schiului de tură.
Au mai rămas 24 de ore până la sărbătoarea baschetului românesc, eveniment pe care Timişoara îl găzduieşte în premieră. Marţi, cu începere de la ora 17,30, sala Constantin Jude, va fi locul de întâlnire al celor mai buni sportivi din campionatul intern, All Star Game, acolo unde doar show-ul contează. Intrarea este liberă.
Week-endul recent încheiat a fost week-end-ul înotului la Timişoara. Şi asta pentru că bazinul Bega din Circumvalaţiunii a găzduit primul maraton de înot întins pe durata a 24 de ore şi denumit Aqua Masters.
Prima etapă din Campionatul de Automobilism Timiş a readus spectacolul pe patru roţi în Timişoara. Raliul Mărţişorului ce s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică în municipiul de pe Bega a fost dedicat doamnelor şi domnişoarelor.
Punct final duminică la Banuinvest International Badminton. Ediţia cu numărul 7 a deja tradiţionalului turneu internaţională găzduit de Timişoara s-a încheiat la fel ca precedentele, cu victoriile pe linie ale străinilor.
Politehnica Timişoara a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale campionatului în deplasarea de la Odorhei, iar rezultatul de pe tabelă a fost unul pe măsură, 23-38! Cu o astfel de prestaţie handbaliştii lui Vuckovic nu au avut nicio şansă pe terenul vicecampioanei pe care în meciul tur au reuşit să o învingă.
Ziua a doua a Raliului Mărţişorului a debutat cu un accident serios. Una dintre maşinile înscrise în concurs le-a dat emoţii spectatorilor şi organizatorilor după ce a ieşit de pe trasa ideală şi s-a înfipt într-un copac aflat pe margine.
Ungurii sunt mai tari decât românii la... fotbal american. Sau cel puţin aceasta este concluzia celor care au urmărit sâmbătă după-amiaza duelul de pe arena Textila dintre Timişoara 89ers şi Bekescsaba Raptors, primul joc internaţional de fotbal american jucat de tânăra formaţie de pe Bega.

Cinema

„True Detective”, așa cum nu l-ai mai văzut. Primul sezon al serialului, proiectat integral la Cinema Timiș
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.

Sănătate

Statinele nu sunt doar „pastile pentru colesterol”. Medicii explică de ce tratamentul poate fi administrat pe termen lung
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.

Ştiri din Timiș

Luni, zi liberă pentru elevi. Urmează și vacanța de toamnă
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Eveniment

Accident în Lugoj. Un șofer a părăsit locul impactului după ce un tânăr a fost rănit
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.

Târgul Imobiliar

Profită de încă o zi la Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara. 1

Eveniment

Accident rutier pe un drum forestier din comuna Tomești: un bărbat a murit
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.

Turism

FOTO. Roma toamna: locuri și experiențe recomandate pentru o vacanță în extrasezon
Toamna este una dintre perioadele în care Roma își arată o altă față. Temperaturile devin mai plăcute, aglomerația din sezonul de vârf începe să scadă, iar piețele și restaurantele își schimbă oferta odată cu venirea sezonului rece.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici