Echipa bănăţeană a învins Becicherecu Mic şi UTA pentru a ajunge în această fază şi îşi doreşte să meargă şi mai departe. De cealaştă parte, Gloria nu pune în acest sezon accent pe Cupă, dar va trata meciul cu seriozitate. „Un meci greu pentru noi. Jucăm cu o echipa cu experienţă în Liga I. Noi suntem o echipă ambiţioasă, cu o tradiţie mare în spate, care doreşte să câştige acest meci. Întotdeauna echipele mici sunt mai orgolioase decât cele din primul esalon. Cupa României poate aduce surprize. Plecăm cu şansa a doua si o vom juca până la capăt”, a spus antrenorul gazdelor, Florin Bugar. Ioan Sabău, care a fost cu Bistriţa în ultima etapă de Liga 1 în Timişoara (0-1 cu „Poli”) spune că preferă ca jocul să se încheie după 90 de minute, pentru a evita o suprasolicitare a elevilor săi, care etapa viitoare joacă acasă cu Unirea Urziceni. „Sper să nu ajungem la loviturile de departajare. Meciul de Cupă nu ne intersează în mod deosebit, dar îl vom trata cu cea mai mare seriozitate. Cupa României îţi rezervă multe suprize şi s-a văzut de-a lungul timpului cum echipele favorite au părăsit competiţia”, spune Sabău.
Ultima prezenţă în 16-imi
În sezonul 2005/2006 CFR juca pentru ultima oară în 16-imi. Atunci adversari ai „leoparzilor” erau „bancarii” de la FC Naţional, iar echipă antrenată de Cătălin Necula, s-a impus cu 3-1. Pentru vişinii a înscris Mera în minutul 85, dar eroul partidei a fost Flavius Băd, jucător ce evoluase şi pentru CFR, el reuşind atunci două goluri.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!