Funcția a fost lansată în 16 țări. Google Maps a început să prezinte care sunt cele mai apropiate stații de bikesharing, împreună cu informații în timp real despre numărul de biciclete disponibile, în 24 de orașe din întreaga lume, pe iOS și Android. Funcția a fost disponibilă în New York anul trecut și, de asemenea, vă informează dacă există un spațiu liber la stația din apropierea destinației.
Mapamond
Ancheta privind moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost încheiată, după ce autoritățile din Greenville, Carolina de Sud, au stabilit că decesul acesteia a fost accidental. Vedeta, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la vârsta de 36 de ani, în urma efectelor toxice ale unui amestec de substanțe, inclusiv fentanil, potrivit concluziilor medico-legale.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi va acorda miercuri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa „In nomine libertatis” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Ceremonia va avea loc de la ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea”, și va fi urmată de o discuție despre provocările cu care se confruntă democrațiile și apărarea valorilor europene.
Mapamond
Roverul Perseverance al NASA a detectat cele mai mici particule de praf observate până acum pe Marte
Roverul Perseverance al NASA a identificat pe Marte particule de praf ultrafine, cu dimensiuni de aproximativ 100 de nanometri, de circa 500 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman. Descoperirea îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine riscurile pe care praful marțian le-ar putea reprezenta pentru viitorii astronauți, relatează Agerpres, citând Reuters.
România
O imagine și un videoclip generate cu inteligența artificială, în care Călin Georgescu apare alături de un presupus fiu care ar fi câștigat Balonul de Aur, au devenit virale pe TikTok. Numeroși utilizatori au crezut povestea și au publicat mesaje de felicitare.
1
Ştiri din Timiș
În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră, persoanelor care donează sânge.
Ştiri din Timiș
Elevii de clasa a XI-a și a XII-a se pot înscrie la lecțiile gratuite de matematică organizate de Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), pentru pregătirea examenului de Bacalaureat și a admiterii la facultate. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10, iar cursurile vor avea loc până în 3 aprilie 2027, în format fizic și online.
Ştiri din Timiș
Procedura de expropriere pentru drumul de legătură dintre strada Gării și bulevardul Dâmbovița, care va conecta Pasajul Solventul cu Podul Solventul, avansează. Primăria va prelua peste 18.800 de metri pătrați de teren, inclusiv părți din două clădiri, iar despăgubirile au fost evaluate la peste 6,8 milioane de lei.
1
Sănătate
Persoanele cu psoriazis au un risc de accident vascular cerebral (AVC) cu aproape 24% mai mare decât cele care nu suferă de această boală, iar în formele severe riscul crește cu până la 36%, potrivit medicilor de la Spitalul CFR Timișoara. Medicii atrag atenția că psoriazisul nu afectează doar pielea, ci este o boală inflamatorie cronică ce poate avea efecte asupra întregului organism, inclusiv asupra sistemului cardiovascular.