Mi-au plăcut întotdeauna calculatoarele și am început prin a le „admira” la prieteni. „XT”-ul sau „Cip 03” le-am văzut „în vecini”. Erau cu casetă, iar eu abia îmi cumpărasem una audio cu NKOTB din Piața 700 pentru a o asculta la casetofonul „dublu”. Nu ne-am îndeletnicit prea mult cu aceste „device-uri” cu casetă pentru că am trecut la PC-ul 286. Nu-l aveam eu, îl avea un prieten în a cărui casă se strângea toată gașca de entuziaști. Hardul era unul MFM, de vreo 16 Mb, dacă țin bine minte, care făcea un zgomot metalic, ca și când ar pica o bilă de fier, atunci când pornea. În vremea aceea, unitățile centrale ale calculatoarelor erau „decapotabile”, nu prea stăteau închise. Întotdeauna se strica câte ceva sau erai nevoit să „potrivești” portul paralel de la hard disk ori să „împlânți” mai bine controlerul pentru mouse și tastatură pe placa de bază, în slotul ISA, cele PCI fiind atunci la mare preț.

Dischete de 5,25 și „bad”-urile create de prieteni

Poate că pentru mulți tineri (nu că cei din jurul vârstei de 40 nu ar fi (sic!)) sau pentru cei care nu au fost pasionați de calculatoare scriu în „limbi străine”, dar presupun că sunt și oameni care se regăsesc în aceste crâmpeie de pionierat în ale tehnologiei „cu butoane și ecrane” de pe malurile Begăi. În acele vremuri, cam prin anii dinaintea eclipsei din 1999, după ce am gustat libertatea de după 1990 și ne-am săturat de „guma” Turbo, a început „vânătoarea de calculatoare”. Fiecare aspira la un calculator care să aibă de toate, cât mai multe, chiar dacă erau „la modă” 286, cu diferite îmbunătățiri și cu monitoare monocrom. Erau acele monitoare alb-negru, cu tentă verzui, care rulau DOS-ul, iar liniile de comandă „clipeau” simpatic pe ecranul bombat. Jocurile și programele veneau pe dischete de 5, 25 inch – erau mari, iar la un capăt aveau o fantă unde banda unde era înregistrată informația era descoperită (locul pe unde se „citea” informația), singurul loc unde nu era acoperită cu acel plastic destul de flexibil. Nu puțini, în acea vreme, la prima vedere a unei astfel de dischete, apucau „obiectul”, gentil, cu două degete, chiar de partea „descoperită”, pentru a-și pune, fără să știe, amprenta „pe informație”. Și conta acest lucru pentru că un joc, mic, venea pe, spre exemplu, 12 dischete de acest fel, sau 24. iar dacă una din aceste dischete avea un „bad”, o eroare, care putea fi produsă și de amprenta prietenului care a văzut pentru prima dată o dischetă, atunci trebuia luat totul de la început: ia jocul de la X, arhivează-l pe 12 dischete (și asta consuma timp), adu-l acasă și dezarhivează-l și roagă-te să nu aibă vreun „bad”. Arhivarea se făcea pe atunci cu „arj”. Și acum mai știu linia de comandă din DOS pentru dezarhivare: „arj x – av”.

Jocurile în mod text și sunetul de la PC Speaker

Pentru cei care nu-și mai amintesc, DOS e sistemul de operare care a apărut înaintea programului Windows (prima versiune a acestuia fiind 3.1). Iar mulți erau reticenți în a trece din DOS pe sistemul de operare al lui Bill Gates. Dar asta e deja o altă poveste… DOS-ul mergea bine, se folosea ca interfață Norton Comander sau Dos Navigator, iar de multe ori chiar ecranul „crud”, linia de comandă „cu scris” alb pe un ecran negru… Jocurile? Ei bine, jocurile… Un joc, a cărui denumire o pierd prin negura amintirilor, era pur și simplu în mod text. De pildă: „Ai intrat într-o clădire. În ce parte vrei să mergi?”. Iar tu scriai: „left” (stânga) sau aveai de ales 1, 2, 3, 4, respectiv „înainte”, „înapoi”, „stânga”, „dreapta”. Totul ținea de imaginația ta și de faptul că părnții tăi (sau ai amicului tău) nu te pun să stingi calculatorul, pentru a nu mai juca acel „quest” în mod text. Un alt joc fain de pe vremea lui 286 era „Stunts”, cu mașini care mergeau pe un circuit desenat vectorial (dacă nu greșesc) și care atingeau viteze mari, pe care le auzeai, „spart”, la un mic difuzor (PC speaker). Pe acea vreme nu a apărut sau nu a ajuns la noi încă Adlibul – acea „placă” care îți permitea să auzi melodii „fără cuvinte” în timpul jocurilor. Ce să mai vorbim de Sound Blaster? He, he, mai era vreme până să-l auzim „loud and clear” pe Duke Nukem sau să auzim monștri de la final de nivel din „Doom”. În acest joc, Stunts, eu și prietenii mei am intrat într-o filă (știam noi unde), iar în modul binar am făcut ce am făcut ca mașina „salvată” de noi să zboare cu 300 de kilometri pe oră. Astfel de „piraterii” se mai făceau la jocuri ale căror nivele erau imposibil de trecut, și unde „Dirty Little Helper” nu avea încă o soluție… Ne prindeau ore târzii în camera prietenului cu calculator, eram câte șapte în fața unui monitor, așteptându-ne rândul la joc. Părinții prietenului dormea, dar aveam noroc că stătea la casă, iar pe la ora 3 noaptea ieșirea spre casă era geamul… Mergeam pe jos spre casă, în celălalt capăt al orașului, singurele mașini pe care le aveam fiind cele din… Stunts…

Hardul MFM de 16 „Mega”

Poate am „mers” prea repede și mă grăbesc… O luăm mai încet… oricum am „merge” nu mai era mult până la Duke Nukem sau, o luăm mai lent, până la Doom. Adevărul este că nici nu aveam la vârful degetelor informații care să ne „spună” despre ce va veni în domeniul calculatoarelor. Știam de la „claca” noastră de tineri că au apărut și alte „ordinatoare” care surclasează 286 și hardul MFM de 16 „Mega”. Era interesant acest hard disk – era mare, lat, înalt și greu, și intra pe el „doar” atâta informație 16 Mb. „Doar” atâta pentru zilele noastre, pentru că pentru acele zile saltul era unul imens, de la nimic sau de la jocul „Tetris” la un calculator cu monitor și un mouse cu bilă. Era ceva inimaginabil să treci de la joaca pe consola Sega, cu casetele piratate din Ocico, la un calculator pe al cărui ecran vedeai ceva și pe care părinții tăi îl vedeau drept „instrumentul” care-ți va deschide mintea și te va urca pe culmile IT-ului. Iar pe unii i-a și urcat, iar alții au rămas la nivel de „amatori pasionați”. Acum, imaginea unui 286 cu monitor monocrom și cu dischetă de 5,25 inch, fără ventilator (sau „cooler” cum e „cool” acum…), că nu aveai ce face cu el, poate părea teribil demodată și bună de pus într-un muzeu. Atunci, însă, tehnologia începea să-și facă loc printre noi. Am fost martori ai acestor etape, pe care nu le-am „ars”, ci le-am trăit pe fiecare în parte, ajungând de la „ditamai măgăoaia” de calculator să ținem urmașul lui în mână, iar prin intermediul unui ecran să avem informația la o atingere de ecran…

Procesorul lui 286 funcționa, parcă, pe la 10 Mhz, deci nu avea nevoie de un ventilator. Am vrut la un moment-dat să-l împingem depășește limita de 20, făcând un overclock și s-a cam încălzit. Imediat, un prieten cu inițiativă a luat uscătorul de păr al surorii lui, a dat pe „rece” și a „acționat” asupra CPU-ului. Rezultatul: s-a ars controlerul nostru pentru tastatură și mouse tocmai cumpărat cu 10 mărci… Dar astea erau întâmplări normale în acea perioadă. Apropos, v-am spus cum mi-a făcut primul CD-Rom semn în perete? Dar asta este o altă veste de pe vremea lui 386, a BBS-ului, Windows 95 și multe altele, lucruri care urmează să fie povestite…

PAd4Life

În cel mai recent număr al revistei IT Com puteți citi, pe lângă amintirile unui „calculatorist”, un articol despre Windows 11, dar și despre dispozitivul de streaming pentru gaming ori cercetări care au loc în spațiu. Un articol îi este dedicat rachetei reutilizabile, iar un altul jocurilor care merită încercate.

Mai multe, în ultimul număr al revistei ITCom.