Excentricul designer de bijuterii Adrian Haiduc din Timişoara şi-a făcut intrarea şi în lumea muzicii, interpretând piesa „Caruso” vineri noaptea, la People Caffe, în cadrul unui concert umanitar susţinut de Fely, Horea şi Florin.
Joi noaptea, amatorii de distracţie din Timişoara şi-au dat întâlnire în Club D’arc, unde pe ritmurile sonore ale rezidentului Ax – L, s-au distrat până la orele mici ale dimineţii, alături de cele mai interesante melodii de ieri sau de astăzi.
Joi seara, în incinta Jazz Office – ului a avut loc un concert „mai altfel“ în cadrul căruia spectatorii au fost trataţi cu o sesiune experimentală de sunete pusă la cale de trio-ul timişorean Beat Bang!
Sfârşitul de săptămână ce se apropie cu paşi repezi are programate o sumedenie de evenimente, redeschideri de cluburi, petreceri şi concerte, printre cei prezenţi pe afişe numărându-se Horia Brenciu, Taraful de la Mârşa sau Narcotic Sound.
Fely Donose, Horea Crişovan şi Florin „Flocea“ Cvaşa – cei trei muzicieni care încântă urechile melomanilor graţie unor cover-uri pe placul publicului - au programate două concerte la sfârşitul de săptămână care se apropie, evenimentele urmând să aibe parte şi de o serie de surprize.
Cel de-al treilea sezon de clubbing din Scottish Pub debutează vineri, 30 septembrie, la ora 22 cu un concert extraordinar susţinut de formaţia Direcţia 5.
Cea de-a şasea ediţie a festivalului internaţional Plai a debutat vineri seara la Muzeul Satului Bănăţean, prima zi a manifestării aducând pe scena mare recitaluri cu trupele BeshOdROM (Ungaria), Beefolk (Austria), The Idan Raichel Acoustic Project (Israel) şi Tunderground (România).
Melomanii au avut parte de un concert nu-jazz susţinut de Iancu Zeno Jianu (trompetă) şi Robert Dohar (chitară), joi seara, la terasa Docks din Timişoara. Artiştii au avut parte de vii aplauze din partea publicului în cele două reprize de cântare.

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.

Ştiri din Timiș

FOTO. În ciuda vremii, lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților continuă
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.

Sănătate

Peste 2.500 de pacienți din România și Serbia, testați pentru cancer în cadrul unui proiect UMF Timișoara
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Încă o lună, încă 5% avans pe șantierul Centurii Timișoara Vest
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara. 2

Ştiri din Timiș

Crăciun eco-logic la Muzeul din Charlottenburg. Copiii îl vor întâlni pe Moș Crăciun și vor împodobi pomii cu scrisori
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.

Ştiri din Timiș

Fără noroc la prima licitație, SaluT caută din nou autoutilitare pentru deszăpezire
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA. 1

Eveniment

Drumul către Franța a fost întrerupt la Checea. Un bărbat a încercat să-și treacă soția ilegal în România
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.