După ce au cântat anul trecut alături de peste 13.000 de oameni în Piaţa Sfatului din Braşov, Daniel Buzdugan şi Mihai Morar şi-au pus în gând să doboare un nou record, cu ocazia celui mai mare karaoke din România, care va avea loc în Piaţa Operei din Timişoara, vineri, în 18 mai, de la ora 19. Printre invitați se numără Smiley, Andra, Vunk și Voltaj.
Primul concert al super – grupului timişorean Rezident Ex, care îl are pe Ovidiu Ioncu Kempes (ex – Cargo) la voce, va avea loc în data de 5 august, la Vama Veche, în cadrul festivalului Folk You.
Spectacolul organizat cu prilejul Zilei Europei şi care a marcat totodată începerea stagiunii Timişoara – Mica Vienă desfăşurat duminică seara, în Piaţa Unirii, n-a avut parte de un public prea numeros, din cauza timpului nefavorabil, dar cei care au îndurat vremea neprielnică au avut parte de un show adevărat.
Printre manifestările incluse în ediţia din acest an a Studentfest-ului s-a numărat şi Break Night, o petrecere dedicată stilurilor breakbeat, nu – breaks, electro şi getto – funk, care i-a avut în prim plan pe DJ K – lu şi Ludmilla din Budapesta.
Sâmbătă seara, Centrul Regional de Afaceri a fost gazda unui eveniment care a atras un număr mare de tineri, lansarea WhiteVision prilejuindu-le celor care au ales să-şi petreacă noaptea aici un spectacol reuşit.
Sâmbătă noaptea amatorii de distracţie din Timişoara au avut parte de redeschiderea Heaven Outdoor-ului, prilej cu care la faţa locului petrecăreţii s-au bucurat de un spectacol extravagant, pus la cale de Budoar Dancers.
Timişorenii au avut parte de o frumoasă apariţie în spatele platanelor sâmbătă noaptea, când Alex Merell a încântat privirile celor care au ales să se distreze în Fratelli Lounge & Club.
Popa Sapka a lansat noul single Uno Momento vineri seara la Timişoara, în cadrul unui concert extraordinar care a beneficiat de un public entuziast.
Vineri noaptea, amatorii de distracţie au avut parte de un party în cadrul căruia două fete îmbrăcate în asistente medicale au fost unse din cap până-n picioare cu miere, ca mai apoi să fie degustate de public....
Vineri noaptea, devoratorii de distracţie care au păşit în Scottish Pub au avut parte de o petrecere cu ştaif, care a inclus o sumedenie de hituri actuale şi mai vechi, atmosfera de „chef“ fiind instaurată şi cu ajutorul băuturilor trendy preparate de barmanii locaţiei.
Utile
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.
România
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare.
2
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
1
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.