Concertul, care are loc în fiecare an, în preajma zilei de naştere a componentului trupei Cargo, s-a desfăşurat în două părţi. Prima parte a fost dedicată etapelor muzicale prin care a trecut Bărar de-a lungul vieţii şi a adus pe scenă muzicieni precum Norman Gilbert Bicha, Cristi Raţiu, Călin Cercel sau Horea Crişovan. Partea a doua a constat într-un concert al trupei Cargo. Unul dintre momentele de atracţie ale serii a fost fără îndoială tragerea la sorţi în urma căreia un tânăr din public a primit o chitară personalizată cu autograful lui Adi Bărar. „Chitara nu e foarte scumpă, se încadrează undeva la preţurile medii, dar valoarea sa este dată mai ales de ceea ce reprezintă. Şi cred că e prima dată când se întâmplă aşa ceva în cadrul unui concert”, spunea Bărar înainte de recital.
06.02 Adi Barar BIRTHDAY PARTY & concert Cargo, in Club SETUP IV
A şaptea ediţie a concertului „Jurnal de bord” s-a dovedit a fi un succes. Vineri seara, în clubul Setup din Timişoara s-au adunat zeci de fani ai lui Adi Bărar, care au sărbătorit alături de acesta împlinirea a 50 de ani de viaţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!