Lucrările la șantierul Centurii Timișoara Vest continuă, iar începând de sâmbătă, 31 octombrie, se impun și modificări de trafic în zona Mahle. Pe o distanță de aproximativ un kilometru, pe ambele sensuri, se va circula pe o bretea provizorie.
„Măsura este necesară pentru continuarea lucrărilor antreprenorului NUROL İnşaat la Varianta de Ocolire Timișoara Vest, în cadrul căreia se construiește un pasaj peste sensul giratoriu de pe DN 69.
Pasajul va face legătura între viitoarea centură Timișoara Vest și centura Timișoara Nord. Devierea permite menținerea circulației în zonă în timp ce constructorii execută rampa pasajului.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și limitele de viteză instituite în zona lucrărilor și să adapteze viteza la condițiile de trafic”, anunță reprezentanții DRDP Timișoara.
Vă amintim, în urmă cu două săptămâni, progresul șantierului Centurii Timișoara Vest era la aproximativ 25%, la cinci luni de la prima lopată. Pentru că era de așteptat să înceapă și intervenția punctuală din zona Mahle, reprezentanții DRDP Timișoara anticipau încă din septembrie devierea traficului, pe când începuseră amenajarea drumului provizoriu.
La Centura Timișoara Vest lucrează turcii de la Nurol Inșaat, în baza unui contract de 1,41 miliarde de lei, fără TVA (1,68 miliarde de lei sau aproximativ 340 de milioane de euro, cu TVA). După ceva întârzieri pe partea de proiectare, cauzate de schimbările de la nivelul guvernului, abia în vară începeau lucrările. Teoretic, acestea ar trebui să dureze doi ani.

foto: DRDP Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!