Anunţat de Marian Iancu în urmă cu câteva luni, Duşan Uhrin junior a acceptat până la urmă oferta timişorenilor. În cursul acestei săptămâni este aşteptat să sosească la Timişoara pentru a vedea starea de spirit a echipei. Uhrin nu va veni cu mâna goală la Timişoara, la Poli urmând să sosească cel puţin trei conaţionali ai antrenorului ceh de la echipa Mlada Boreslav, echipă la care a renunţat pentru a veni în oraşul de pe Bega.
Cehul a semnat cu Politehnica Timişoara un contract ce se întinde pe o perioadă de doi ani, în acest timp noul tehnician având ca obiectiv calificarea echipei în Liga Campionilor.
Duşan Uhrin va fi însoţit pe banca tehnică de Valentin Velcea şi Adrian Stoicov, cei doi antrenori care s-au ocupat de echipă pe finalul de sezon. În ceea ce priveşte eventualele despărţiri sau viitoarele transferuri acestea vor fi parafate numai după decizia noului antrenor.
Chiar şi aşa, după eşecul din finala Cupei României Timişoreana mai mulţi jucători timişoreni sunt ofertaţi, în special de echipele calificate în cupele europene şi anume Steaua, Sinamo, Rapid şi CFR Cluj Napoca. Cel mai probabil, tehnicianul ceh va ajunge în România, astăzi, sau mâine.
Cosmin Bradu
cosmin.bradu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!