Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru subliniază importanța momentului istoric în care creștinismul a început să fie acceptat oficial.

„După domnia apăsătoare de trei veacuri a împăraților cruzi din împărăția romană, de la Nero până la Dioclețian, zările libertăților religioase se profilau la orizont”, explică preotul.

Primele semne ale schimbării au apărut în vremea lui Constanțiu Clor, tatăl lui Constantin cel Mare, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor în mai multe provincii ale Imperiului Roman. Însă momentul decisiv avea să vină odată cu domnia lui Constantin.

Potrivit istoricului Eusebiu de Cezareea, înaintea luptei împotriva lui Maxențiu, în anul 312, Constantin ar fi avut o vedenie pe cer: o cruce luminoasă însoțită de mesajul „In hoc signo vinces” – „Prin acest semn vei învinge”.

„În acea noapte I s-a arătat și Iisus în vis, care a confirmat vedenia”, amintește părintele Horia Țâru.

Victoria împăratului a fost urmată de Edictul de la Mediolanum (Milano), semnat în anul 313 împreună cu Liciniu, act prin care creștinilor li s-a acordat libertate religioasă deplină.

„Creștinismul devine astfel o religie de stat inviolabilă. Au început să se zidească biserici și să fie dărâmate unele temple în care erau venerați zeii”, precizează preotul.

În timpul domniei sale, Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, eveniment esențial pentru organizarea și unitatea Bisericii creștine.

Totodată, împăratul a sprijinit dezvoltarea instituțiilor de binefacere aflate sub directa conducere a Bisericii.

„Biserica a fost inițiatoarea primei acțiuni de ajutorare a semenului căzut în suferință”, arată părintele Horia Țâru, amintind de tradiția creștină a „agapelor” organizate pentru cei săraci și nevoiași.

Un rol esențial în apropierea lui Constantin de credința creștină l-a avut mama sa, Elena, care s-a convertit la creștinism și a primit botezul în anul 313, la Ierusalim.

„Pentru meritele sale și ale mamei sale, Elena, Biserica i-a așezat printre sfinți, numindu-i «împărați întocmai cu Apostolii»”, mai spune preotul.

Sfinții Constantin și Elena rămân, astfel, simboluri ale credinței, ale libertății religioase și ale sprijinului acordat Bisericii într-o perioadă decisivă pentru istoria creștinismului.