Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți anual în data de 21 mai, sunt considerați de Biserica Ortodoxă două dintre cele mai importante personalități din istoria creștinismului. Prin deciziile și credința lor, cei doi au schimbat destinul creștinilor persecutați timp de aproape trei secole în Imperiul Roman.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt prăznuiți vineri, 21 mai, de credincioșii ortodocși. Datorită celor din Sfinți, creștinismul a devenit o religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman. „Epoca de Aur” se numește perioada în care au domnit Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Luni e sarbatoarea Sfintilor Mari Imparati Constantin si Elena - circa 1,8 milioane de romani, dintre care 640.518 barbati si 1.160.116 femei, au in aceasta zi onomastica.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.