Cei care vor să facă grătare în aer liber trebuie să respecte Legea privind desfășurarea activităților de picnic nr. 54 din 2012, care reglementează activitățile de picnic, desfășurate pe domeniul public ori privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, având ca scop prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populației.
„Potrivit legii, cei care ies la picnic sunt obligați să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să îl supravegheze în permanență, să lase locul în care au desfășurat activitatea de picnic curat și nealterat, să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate, să folosească pentru satisfacerea necesităților fiziologice doar locurile special amenajate, amenzile fiind încadrate între 300 și 3.000 de lei”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Amenzile pentru cei care încing focul pentru grătare în afara zonelor amenajate sunt între 1.000 și 3.000 de lei.
„La nivelul municipiului Timișoara, activitățile de picnic sunt permise, dar fără aprinderea focului, în parcurile special amenajate Carmen Sylva, Parcul Uzinei și Parcul Karlsruhe. Pe platoul din zona Pădurea Verde, vizavi de Muzeul Satului, locație devenită deja tradițională, se pot desfășura, de asemenea, activități specifice sărbătoririi zilei de 1 Mai”, mai spun cei de la Poliția Locală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!