Proprietara se numea Földessy Charlotta (Şarlota) și se îngrijea ca cei care trec pragul bordelului să nu ducă lipsă de nimic.

Restaurantul avea la intrare un felinar roşu. Sub paravanul unui restaurant cochet şi intim, aici domnii găseau tot ceea ce îşi doreau, astfel încât se întorceau cât de des puteau. Serviciile de aici erau impecabile, iar oferta era prezentată în albume cu fotografii realizate cu mult profesionalism. Fetele cântau la pian şi erau specialiste în arta conversaţiei. Clientul putea astfel să aleagă compania uneia dintre angajatele bordelului”, povestesc reprezentanții Muzeului Național al Banatului pe Facebook.

„Intim”, restaurant și hotel

Cei de la MNaB spun că, după naționalizare, locul a fost transformat în bufet, iar după Revoluție, s-a redeschis ca restaurant și hotel, sub numele de „Intim”.

„«Era un restaurant, fetele cântau la pian, se făcea conversație, abia apoi se urca în camere», relatează istoricul Ion Hațegan. Azi, ajunși bunici sau străbunici, unii dintre foștii clienți ai stabilimentului rememorează serviciile «ireproșabile» din tinerețea lor. Sari Neni avea întotdeauna pregătite pentru vizitatori două meniuri «a la carte»: unul cu de-ale gurii, și altul cu fetele sale imortalizate de fotografi celebri, în posturi erotice. După naționalizare, locul a fost transformat în bufet, iar după Revoluție, sub numele «Intim», s-a redeschis ca restaurant și hotel”, povestesc cei de la Muzeul Național al Banatului.

Fost angajat: Erau vremuri faine, cu mulți clienți și cu mulți bani

„Pe vremea mea, bucătari erau Barna baci și Staindart Miși, ospătari erau: Urcan Cornel și fratele său, Gusti, Bebe, Pitiu, un ospătar ungur dar nu mai știu cum îl chema, Vasile, eu, Lele Micu. Orchestra era condusă de maestrul George la vioară, care venea la masă și îți cânta la ureche, la bufet era o doamnă unguroaica (Eli). Împreună cu Lele, în primăvara lui 1969, am deschis terasa din fața Restaurantului, și tot atunci a apărut și berea în sticlele de 0,5l, în lăzi din plastic. În subsolul clădirii, sub Restaurant, erau magaziile și cele trei vestite «separeuri»: șah, țărănesc și protocol. Erau frumoase, discrete și mult folosite. După închidere, la miezul nopții, personalul (ospătarii) rămânea în prima încăpere sub blana de urs, la «una mică» sau un șpriț de Jidvei (sticla cu harta pe etichetă) Feteasca. Și ceva de mâncare. Erau vremuri faine, cu mulți clienți (mulți sârbi veniți la bișniț) și cu mulți bani”, povestește Constantin Ioan, angajat în perioada 1968 – 1969 la restaurant, conform MNaB.

În restaurant se făceau tranșări, flambări și gustări calde la spirtieră. Serviciile se puteau compara cu cele din restaurantele franțuzești.

„Serviciile erau ireproșabile. Se putea face comparații cu serviciile din marile restaurante franțuzești. Aveam de toate: mușchi de vită, mușchiuleț de porc, morun, icre negre, icre de Manciuria(roșii), și tot felul de băuturi fine:coniacuri, lichioruri, vinuri, șampanii, dar și cafele și multe deserturi fine și de calitate, unele dintre ele flambate și servite la gheridon. În acea perioadă aveam și multe sortimente de țigări străine: Kent, Pall Mall, Ariel (mentolate), dar și Românești: Snagov, Amiral. Aveam lenjerie de bună calitate, obiecte din inox și porțelan”, mai spune Constantin Ioan pentru MNaB.