Astfel, Romanian Music Export Online îi reunește pe reprezentanți ai marilor festivaluri din Europa: Summerbreeze Open Air (Germania), Wide Days (Scoția), Nova Rock (Austria), dar și ai celor locale (ARTmania, Untold, Electric Castle, Summer Well, Awake) sau ai cluburilor de evenimente din țară (Quantic, Rockstadt, Form Space, Club Control, Expirat), manageri de teatru și culturali, artiști români și reprezentanți ai companiilor de booking și management.
Printre panelurile de discuții se numără:
- Health&Safety/Post pandemic events reopening – Când putem spera la o repornire a industriei? Suntem în siguranță dacă redeschidem evenimentele cu audiență mare? Cum sprijină autoritățile redeschiderea vieții culturale și a spectacolelor?
- AR+VR+MR=XR/ The Next Festival – Cum vor arăta festivalurile viitorului? Ce tehnologii noi ar trebui să folosească producătorii de evenimente mari pentru a-și păstra publicul actual, dar și pentru a atrage noi oameni, în special tineri?
- Freelance Musician or Artist? – Cum e mai bine pentru mine, ca muzician: să mă reprezint singur sau să mă înrolez la o agenție?
- Festival bookers – Cum se stabilește o direcție artistică pentru un festival? Cum aleg managerii de booking trupe mai puțin cunoscute, care ajung astfel să cânte pe scena unui festival mare? Unde găsesc bookerii aceste trupe?
- Women In Music Business – Equality in the Music Scene – Este industria muzicală un mediu în care femeile se pot bucura de success? Femeile manageri culturali și directori de festival se confruntă cu discriminare? Acest panel își propune să deschide discuția despre egalitatea în industria muzicală și ce pași sunt de făcut pentru a accesibiliza nișa pentru și mai multe femei în poziții cheie.
De asemenea, participanții se vor bucura și de o serie de trupe românești care vor susține concerte în cadrul Romanian Music Export Online: Lucifer – A Rock Opera, Balkan Taksim, Psihodrom, Blană Bombă, White Walls, Dirty Shirt, Roadkillsoda, Gramofone, JazzyBIT. Întreg programul și invitații pot fi consultați pe site-ul https://musicexport.ro/.
Romanian Music Export a fost creat ca un program promoțional ce identifică și susține artiștii români la început de drum, oferindu-le suport în creșterea carierei lor atât pe plan național, cât și internațional.
„Situația fără precedent creată de pandemia de coronavirus a forțat în 2020 anularea, amânarea sau reorientarea spre online a tuturor evenimentelor și activităților culturale. Platforma digitală RME este creată pentru artiștii români, în special cei în ascensiune, care au atât o nevoie vitală de consiliere și suport în timpul acestei perioade fără concerte și fără plăți, dar și de parteneri cu care să discute posibile soluții pentru reconstrucția carierelor lor în viitorul apropiat. Astfel, ediția online din 31 ianuarie este esențială pentru continuarea programului Romanian Music Export și pentru a putea face posibilă ediția live offline din 2021 și își propune să ofere îndrumare și soluții la provocările întâmpinate de organizatorii și promotorii de evenimente din România”, ne transmit reprezentanții RME.
[relatedArticles]
Citiți principiile noastre de moderare aici!