Filarmonica „Banatul” din Timișoara a rămas „descoperită” pe partea de conducere administrativă după ce Ovidiu Andriș a hotărât să își dea demisia. Viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău a ales succesorul interimar: dirijorul Radu-Ioan Zaharia. Acesta a avut funcții de conducere la Craiova, înainte de asta lucrând chiar la „Banatul”, dar se poate lăuda și cu alte colaborări importante.
„Acesta a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii «Oltenia» din Craiova, în perioada 2024-2026, unde a exercitat și atribuții de conducere administrativă în absența managerului instituției. În cadrul Filarmonicii «Oltenia», Radu Zaharia a fost implicat în planificarea programelor artistice, coordonarea resurselor umane, atragerea de parteneri și sponsori și dezvoltarea colaborărilor cu dirijori și soliști de renume. Este și președintele Asociației «Foedus Concordiae», prin care organizează concerte, concursuri instrumentale, lansări editoriale și alte evenimente culturale.
De-a lungul carierei, a colaborat cu instituții muzicale din România și din străinătate, printre care Filarmonica „Banatul” și Opera Națională Română din Timișoara, Opera de Stat din Novi Sad și orchestre din Serbia. A activat ca artist liric-corepetitor la Filarmonica «Banatul», între 2016 și 2023, și ca profesor de orchestră la Colegiul de Arte «Ion Vidu», între 2016 și 2020.
Radu-Ioan Zaharia este absolvent al Academiei Naționale de Muzică «Gheorghe Dima» din Cluj-Napoca, specializarea dirijat simfonic, unde a studiat sub îndrumarea maestrului Petru Sbârcea”, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara.
Radu Zaharia își va prelua atribuțiile de luni, 16 noiembrie.
Acesta îi ia locul lui Ovidiu Andriș, care și-a depus luna trecută, din motive personale, demisia. Acesta condusese Filarmonica „Banatul” în ultimii cinci ani, perioadă în care instituția a participat la programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Andriș este lăudat pentru programele artistice de înaltă calitate, colaborările cu muzicieni de prestigiu și proiectele care au adus muzica simfonică mai aproape de timișoreni, derulate de filarmonică de-a lungul mandatului său.
Citiți principiile noastre de moderare aici!