Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul de la pasarela Gelu – Crizantemelor

Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul de la pasarela Gelu – Crizantemelor

De Amalia Kui
la 7 April 2023 13:21 Reactualizat la: 7 April 2023 13:37

Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul de la pasarela Gelu – Crizantemelor

foto: PMT
7 April 2023 13:21 Reactualizat la: 7 April 2023 13:37
Vineri, 7 aprilie, Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul pentru lucrarea de modernizare a pasarelei Gelu – Crizantemelor. Pe perioada lucrărilor vor fi instituite și restricții de circulație.
Scris de Amalia Kui - Vineri, 7 aprilie, Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul pentru lucrarea de modernizare a pasarelei Gelu – Crizantemelor. Pe perioada lucrărilor vor fi instituite și restricții de circulație.

Trimite articolul

X

Începe reabilitarea Pasarelei Gelu-Crizantemelor, proiect despre care se vorbește încă din 2019. În martie, Primăria Timișoara a semnat contractul cu firmele care se vor ocupa de lucrări, iar acum, la început de aprilie, viceprimarul Ruben Lațcău a predat amplasamentul pentru lucrarea de modernizare.

„După finalizarea organizării de șantier, lucrările vor putea începe efectiv, termenul pe care Primăria Municipiului Timișoara l-a dat pentru ordinul de începere fiind 18 aprilie”, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara.

Lucrările ar trebui să fie gata în jumătate de an, însă pe parcursul lor vor trebui instituite câteva restricții de circulație. Prima dată va fi oprită circulația pietonilor pe pasarelă, în momentul în care vor demara lucrările. La final, podul pietonal care leagă cartierul Iosefin de Dâmbovița va avea spații verzi și pistă pentru biciclete.

„Avem în plan mai multe poduri noi și reabilitări de pasarele și mă bucur că putem începe lucrările aici, la Pasarela Gelu din Iosefin. Am discutat cu constructorul și l-am asigurat de tot suportul nostru pe durata lucrărilor, dar i-am și cerut să reducă disconfortul pentru locuitorii din zonă și pentru cei care tranzitează cât mai mult posibil. Pentru efectuarea lucrărilor va trebui să instituim și câteva restricții pentru circulația auto, velo și pietonală, care vor fi comunicate din timp. Am mai cerut constructorului să se organizeze foarte bine și să aibă grijă de spațiul verde, să-l afecteze cât mai puțin. Vom proteja copacii tineri din apropierea pasarelei. Am mutat deja o parte dintre ei și îi vom muta și pe ceilalți pe durata șantierului, pentru a nu fi afectați de utilajele grele. La finalul acestui șantier, locuitorii cartierului vor avea în sfârșit un pod modern, cu iluminat arhitectural și accesibil”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

foto: PMT

Despre reabilitarea podului pietonal se vorbea încă din anul 2019, când consilierii locali au aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) întocmită de Pod Proiect SRL din Iași, abia în noiembrie 2021 primăria a lansat o licitație pentru a găsi un constructor care să reabiliteze Pasarela Gelu-Crizantemelor. Două firme s-au arătat interesate de lucrări, care ar fi trebuit să fie gata în numai șase luni de la semnarea ordinului de începere. Procedura a fost însă anulată în martie, din cauza unor „abateri grave […] și erori/omisiuni în cadrul documentației tehnice”.

A urmat o actualizare a Devizului General, în vara anului trecut, după care lucrările de reabilitare au fost din nou scoase la licitație. Valoarea contractului de execuție este de aproape 12,2 milioane de lei, cu TVA inclus, echivalentul a 2,5 milioane de euro, fondurile provenind din bugetul local. De lucrări se va ocupa PAB România, o firmă din Arad, împreună cu doi subcontractanți: Instal Group și Elecon Plus SRL.

Podul pietonal din Iosefin a fost construit în urmă cu mai bine de 70 de ani, în 1949. Are o lungime de 46 de metri și o lățime de 2,20 metri, dar este într-o stare avansată de degradare, fiindu-i afectată inclusiv structura de rezistență.

Odată reabilitată, pasarela va avea culoare pietonale și velo, dar și zone cu spații verzi. Va fi iluminată arhitectural și va avea parapete de protecție din oțel zincat. Lucrările cuprind: reabilitarea suprastructurii, relocarea rețelelor, lucrări la rețelele utilitare (electrice, gaze naturale, canalizare pluvială, canalizație tehnică și amenajarea zonelor verzi).

Calea pe pasarelă va fi compusă din zona carosabilă, cu lățimea variabilă între 5,4 m si 8 m, urmând să includă trasee pietonale, piste de biciclete, amenajări de iluminat public, scuaruri în partea centrală și spații verzi.

Conform specificațiilor din proiect, se vor planta 14 arbori pitici în ghiveci propriu și 40 de frasini. Rampele de acces la pod sunt proiectate astfel încât pe pasarelă să poată circula pietonii, bicicliștii, dar și persoanele cu mobilitate redusă.

Pe aceeași temă:

O singură firmă s-a arătat interesată de reabilitarea Pasarelei Gelu-Crizantemelor

Încep lucrările la Pasarela Gelu-Crizantemelor. Va avea pistă de biciclete și zone verzi

 

Trimite articolul

X
Taguri:
pasarela gelu ,
Pasarela Gelu - Crizantemelor
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Noile tramvaie din Timișoara vor avea, după ani de zile, condiții propice de mentenanță. Încep lucrările la noua hală
    2
    Miriam Mircea, de la Timișoara la catedra din Elveția: „AI nu va înlocui combinația unică de personalitate, educație și ambiție”
    3
    Pentru tumorile de doar câțiva milimetri, precizia este esențială. Crosul OncoHelp strânge bani pentru două echipamente speciale
    4
    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
    5
    Teatrul Senzorial din Timișoara caută actori amatori pentru un nou spectacol
    6
    FOTO. Kerwei, sărbătorită cu mult entuziasm la Buziaș
    7
    El Nino urmează să se intensifice și ar putea deveni cel mai puternic din istorie
    8
    Casa de Pensii lansează o nouă platformă online. Ce pot face pensionarii de acasă, fără drumuri la ghișeu
    9
    „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, este propunerea României pentru Oscar 2027
    10
    Tion vă întreabă: Sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare pentru toți elevii?

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”

    Eveniment

    Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit

    România

    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național

    Ştiri din Timiș

    Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare

    Ştiri din Timiș

    Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”

    Ştiri din Timiș

    De ce ajung mai rar polițiștii locali pe jos în cartierele Timișoarei? Explicațiile instituției după criticile unui consilier local
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323