Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a intrat pentru prima dată în direct cu cetățenii, pe Facebook, într-o audiență online, joi seară, de la ora 20. A fost întrebat și despre extinderea la patru benzi a drumului Timișoara-Moșnița Nouă, a cărei licitație a fost contestată din nou. Din patru firme, una a contestat rezultatul licitației de proiectare și execuție și a avut câștig de cauză, prin urmare ofertele vor trebui reevaluate.
„Este un proiect care vă asigur că va fi realizat. Din păcate, aceste contestații nu depind de noi. La nivelul consiliului județean, în zilele următoare vom primi motivarea, să vedeam exact ce înseamnă această reevaluare și vom urma pașii conform legislației. Vom căuta varianta cea mai rapidă în ceea ce înseamnă atribuirea acestui contract, astfel încât să putem intra cu investiția în vara acestui an”, a răspuns Dobra.
Drumul de la Pișchia: „Încercăm să fim prezenți în fiecare zi pe rețeaua de drumuri județene cu cântarele mobile”
Drumul din zona Pișchia este deja cunoscut ca unul pe care „calcă” camioane cu tonajul peste medie. Oamenii s-au plâns de acest lucru și de faptul că „mastodonții” le distrug șoseaua.
„Nu este simplu să fie monitorizată întreaga rețea de drumuri județene, dar cu echipa pe care o avem încercăm să fim prezenți în fiecare zi pe rețeaua de drumuri județene cu cântarele mobile. Chiar eu am fost astăzi în zonă și am văzut un trafic greu. Am observat o tactică din partea transportatorilor, care se anunță între ei în momentul când echipele sunt prezente, ei comunică și schimbă imediat traseul”, a spus Dobra.
Nici ambrozia nu a „scăpat” din vizorul celor care au asistat la audiență.
„Vine sezonul ambroziei și Timișul, din păcate, are recolte bogate. Proprietarii terenurilor, fie teren din domeniul public sau proprietari privați, au obligativitatea de a combate ambrozia. Este important să ne mișcăm de la început în acest sens, astfel încât să nu creăm probleme de sănătate la nivelul județului. Numărul celor afectați de ambrozie este în creștere. Dacă reușim să intervenim cu toții în combaterea acestei plante deosebit de dăunătoare vom scăpa pe parcurs”, a răspuns Dobra.
Pista de biciclete: „Când vom primi un răspuns oficial vom găsi varianta, împreună, să gestionăm acest obiectiv”
Pista de biciclete de la ieșirea din Timișoara până la granița cu Serbia, pe malul Begăi, devine, din acest an, a nimănui. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB) este la capătul celor cinci ani de proiect european și vrea să dea CJ Timiș pista de pe dig, dar adminsitrația județeană nu a spus că o preia, vrea să știe prima dată ce e de făcut, care sunt cheltuielile și alte amănunte pentru care a cerut informații la minister și la ABAB.
„Pista de biciclete este pe domeniul pbulic al statului, a fost realizată pe fonduri europene, și responsabilitatea este deținută de Apele Române Banat. Este adevărat că Apele Române nu au atribuții în acest sens, dar este o obligativitate privind proiectul european. Când vom primi un răspuns oficial vom găsi varianta, împreună, să gestionăm acest obiectiv pentru turiști”, a spus Dobra.
Castelul Huniade: „În momentul când Institutul Național ne va trimite documentația vom accesa fonduri europene”
Castelul Huniade este de mai bine de 10 ani cu porțile ferecate. A trecut prin renovări nereușite, procese, apă care se scurgea din tavan și multe altele. În 2020 este tot închis, iar până se vor găsi fonduri, cel mai probabil europene, pentru continuarea reabilitării lui, ușile nu vor fi „date la perete” pentru intrarea vizitatorilor.
„La momentul acesta este în evaluare oferta depusă și sperăm să avem un proiectant în realizarea documentației, după care Institutul Național de Patrimoniu va înainta această documentație Consiliul Județean Timiș. Pe următorul ciclu de finanțare vom avea posibilitatea să obținem fonduri europene pentru modernizarea clădirilor de patrimoniu cultural, fonduri de peste 5 milioane de euro. Acet lucru ne dă speranțe că vom putea identifica bani pentru reabilitarea acestui castel. În momentul când Institutul Național ne va trimite documentația vom accesa fonduri europene”, a spus Dobra.
Trimite articolul
XAdica nimic.
-
Exact.
Multumim pentru raspunsurile goale.
NOUL STADION SI SALA DE SPORT O NOUA MINCOUNA PSD ISTA BLOCURILE ANL DE LA GIROC SUNT LA PARTER DE 1 AN !!
BINE CA DESCHIDETI MUZEELE ,DAR PIETELE FLAVIA SI MEHALA, LE TINETI INCHISE…
-
Cum poți fi atât de cretin? De aceste piețe avem nevoie acum? Dobitocule!
-
dat ti se pare ca romanii sunt asa de cultivati? normal ca avem nevoie mai degraba de vechituri decat de cultura. De cultura avem acum nevoie Petru? Eu as fi intrebat de mall, daca tot veni vorba :))
-
sicman@trebuie sa fi dus cu pluta sa cumperi vechiturile, chinezariile si kitsch din aceste talciocuri infecte! Lipsa culturii conduce la prostie si implicit la starea in care se gaseste aceasta tara
-
-
unde sa vanda ce o furat?
-
-
Cele doua piete nu ar trebui deschise..sunt focar de evaziune si marfuri contrafacute
-
Adevarat, dar multi romani traiesc din gunoaie…
-
Frumos! Raspunsuri clare, pertinente, fara acuzatii politice sau la nivel de persoane ca si robu. Nu e dobra nici pe departe cel mai bun conducator, dar este cu 10 pasi inaintea lui robu. Chiar daca nici el nu face foarte multe, macar nu fura si nu improasca cu noroi ca si robu!
-
Eee nu fura … :))) Buna asta.
Mai decent in exprimare decat Robu, asa e.
Dar concret nu a spus nimic. -
Nu fura ? Nu intri in partid daca nu ai furtul genetic… E regula de aur , mai ales daca esti pe un post de conducere cum e dansul … trebuie cotizat la partid pt functia lui si a celor numiti de el iar ca asestia sa produca suficienti bani, fura contracte, materiale de constructie, terenuri, proprietati, samd.
Jos psd ul !!!
Felicitări partidului pe care îl reprezintă cetățeanul din poza pentru că a terminat cele 4 spitale regionale , doar ca le a terminat numai pe hirtie .
Pe lângă problema basculantelor pe drumul județean 691, era vorba și de o lărgire a sa până la A1.
Până acum nu am văzut nimic concret pe teren
Pai voi nici nu ati scris tot ce a povestit autorul!Ma interesa alt subiect dezbatut!
Mobra are si el un merit! e singurul care a reusit sa il depaseasca la incompetenta pe zerobu!
Licitatiile la drumuri judetene le face Lavinia Tautu+Bobby Ignatoni (sotul Adinei Ignatoni mana dreapta a lui Maran. totul in spatele usilor inchise si de obicei dupa programul de lucru cu raport direct la d-nul presedinte prof de sport. restul nu stiu nimic doar semneaza. tot cjt-ul stie si drumari din oras. Lucrarea trebuia sa o ia PORR dar nefiind agreati (nu au sarit la interval), au dat-o la STRABAG fortat. Totul e sa iasa ceva, nu ii intereseaza ca nu se mai poate circula si ca a trecut un an de la deschidere. La Maran iau dat drumul spre autostrada de la Giarmata. Nu putea mai mult asa ca mai au noroc si altii.
Despre largirea la 4 benzi a DJ691 se mai aude ceva?suntem la jumatatea anului 2020,iar anul trecut spuneau ca in primavara lui 2020,cand vremea va permite,vor incepe lucrarile….Nici o lopata nu se vede pe acel drum,s-a renuntat?
mascariciul de Dobra in fiecare luna promitea o lucrare grandioasa. In schimb dupa mai bine de un an de cand acest individ se dadea in spectacol cu fabulatiile sale, cele 4 benzi spre aeroport, Mosnita Noua sau autostrada sunt la zero% realizate. A r fi cazul sa se arunce in Bega sa o ia la vale spre granita scapam astfel de un politruc prost