Audițiile s-au desfășurat timp de cinci zile, între 25 și 29 septembrie, în Sala Lira a Casei de Cultură. S-au înscris 33 de artiști, 32 s-au și prezentat, iar dintre aceștia numai unul a fost respins. Astfel, au fost admiși 21 de artiști pentru activități muzicale, nouă pentru activități din sfera artelor vizuale și unul pentru artă stradală, adică numere cu baloane și clownerie.
Autorizarea este anuală
Potrivit Hotărârii de Consiliu Local nr. 312 din 25 iulie, procedura de autorizare se realizează anual. Practic, candidații se pot înscrie pentru a fi autorizați să se manifeste într-una dintre cele două zone. Prima vizează zona ultra-centrală a orașului, iar cea de-a doua zone mai lăturalnice și cartierele.
Mai exact, Zona 1 cuprinde: Piaţa Victoriei, Piata Libertății, Piaţa Unirii, Piața Sf. Gheorghe, Platoul din fața Parcului Central, Str. Mărăşeşti, Str. Lucian Blaga, Str. F. Griselini, Str. Eugeniu de Savoya, Str. V. Alecsandri, Str. Fără Nume, Str. Gen. Praporgescu, Str. Enrico Carusso, Str. Sergent Constantin Muşat, Str. Radu Negru, Str. Florimund Mercy, Str. A. Pacha, Str. D. Cantemir, Str. V.V. Delamarina, Str. J. Bolyai. Zona 2, la rândul ei, este compusă din:Platou Sinaia, Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, Str. I.I. de la Brad, Str. Holdelor, Piața Nouă, Str. Veronica Micle, Str. Al Russo, Str. Tabor, Str. Bogdăneștilor, Str. Herculane, Str. Ismail.
Dintre cei 31 de artiști autorizați după audițiile din septembrie 2023, în Zona 1 vom avea 18 muzicieni și șapte artiști vizuali, în timp ce în Zona 2 vor fi 3 muzicieni, doi artiști vizuali și un artist stradal. Aceștia vor fi autorizația timp de un an. Ei își pot ridica legitimații de la Casa de Cultură, strada Miron Costin, nr. 2, începând de joi, 5 octombrie.
Următoarea sesiune de audiții va avea loc în ianuarie 2024. Între timp, poate fi solicitată și o autorizare temporară, ocazională (studenți, turiști etc. care locuiesc temporar la Timișoara). Doritorii pot depune cererea de autorizare în orice moment al anului, aceasta fiind supusă analizei, în cadrul unei ședințe extraordinare a comisiei, care se va întruni în mod special, conform regulamentului. Autorizarea temporară este de maxim 30 de zile și poate fi reînnoită de maximum două ori pe parcursul unui an.
Noul regulament, aprobat în acest an de consilierii locali
Noul regulament pentru autorizația activităților cultural-stradale în Municipiul Timișoara a fost propus în primăvară de executivul Primăriei Timișoara și aprobat în iulie și de consilierii locali. Ideea unui nou regulament, însă, exista încă din 2021, existând pe atunci câteva nemulțumiri cu privire la „calitatea” actelor culturale stradale. Acest lucru s-a dorit schimbat prin noul regulament, de aceea fiind introdus „examenul” anual.
„Activităţile cultural-stradale (mini-piese de teatru, scenete, recitaluri, jocuri cu marionete, teatru de păpuşi, dans, iluzionism, contorsionism, jonglerii, acrobaţii, pantomime, statui vii, portretişti, pictori ș.a.), desfășurate pe domeniul public, prilejuiesc întâlniri inedite ale artiștilor cu publicul, încurajând talentele din rândul performerilor stradali, și au scopul de a deschide oraşul către diverse activităţi cultural-stradale. (…)
Activitățile cultural-stradale pot fi performate de persoane sau grupuri de până la 5 persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu sau fără studii de specialitate, care trebuie să facă dovada talentului lor artistic în cadrul Comisiei de analiză privind autorizarea activităților cultural-stradale în municipiul Timișoara. Dacă mai mulți muzicieni/artişti (maxim 5) doresc să lucreze împreună, aceștia se vor asocia și vor aplica pentru un singur aviz. Avizul va eliberat reprezentantului grupului respectiv, iar în anexă vor fi trecuți restul de participanți/membri”, se arată, printre altele, în noul regulament.
Trimite articolul
XNu cred ca exista o meserie mai umilitoare pentru practicant si mai sacaitoare pentru locuitori si trecatori decat acesti cersetori care nici macar asa nu-si asuma, anume ca cersesc. Un cersetor, fie si sarlatan, isi asuma acel rol, se imbraca in zdrente, eventual are si o nenorocire evidenta si vizibila si asta e, nu ar trebui sa fie pedepsiti. Dar menestrelii astia au aere de artisti, ei nu se pot dezice de demnitatea falsa pe care o poarta in suflet. Asumati-va cersetoria si lipsa de talent sau de noroc si opriti galagia infernala pe care.o generati ca sa justificati esecul. Nu exista nici un pic de frunte sus in ceea ce faceti. Din contra.
Haoles baoles, că mi-or ieșit tăți bănățanii cu scripca și cu hacordeonul, mânca-ț-aș!