Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Patru zile de filme premiate, avanpremiere, cineconcert și întâlniri cu actori și regizori la TIFF Timișoara

Patru zile de filme premiate, avanpremiere, cineconcert și întâlniri cu actori și regizori la TIFF Timișoara

De Diana Lupulescu
la 15 September 2026 13:18

Patru zile de filme premiate, avanpremiere, cineconcert și întâlniri cu actori și regizori la TIFF Timișoara

Foto: organizatori
15 September 2026 13:18
Timișoara intră, de joi, în atmosfera unuia dintre cele mai importante evenimente cinematografice din România. Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara începe pe 17 septembrie și aduce, timp de patru zile, filme premiate la Cannes, Locarno și TIFF, avanpremiere românești, întâlniri cu actori și regizori, masterclass-uri, expoziții, ateliere pentru copii și un cineconcert.
Scris de Diana Lupulescu - Timișoara intră, de joi, în atmosfera unuia dintre cele mai importante evenimente cinematografice din România. Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara începe pe 17 septembrie și aduce, timp de patru zile, filme premiate la Cannes, Locarno și TIFF, avanpremiere românești, întâlniri cu actori și regizori, masterclass-uri, expoziții, ateliere pentru copii și un cineconcert.

Trimite articolul

X

Festivalul se deschide joi, 17 septembrie, de la ora 19, la Cinema Timiș, cu avanpremiera filmului „3 zile în septembrie / 3 Days in September”, regizat de Tudor Giurgiu. Seara va începe cu proiecția, în exclusivitate, a unui fragment din documentarul „NADIA”, aflat în prezent în lucru.

După film, spectatorii vor putea participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa producției. Vor fi prezenți regizorul Tudor Giurgiu, scenaristul Radu Grigore, actorii Daniel Achim, Emilia Popescu și Conrad Mericoffer, precum și directorul de imagine Alexandru Dorobanțu.

Program

Programul TIFF Timișoara include mai multe dintre filmele premiate la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes. Printre acestea se numără „Minotaur”, regizat de Andrei Zviaghințev, câștigător al Marelui Premiu al Juriului, „Lașul / Coward”, de Lukas Dhont, desemnat recent drept propunerea Belgiei pentru Oscar, „Patria / Fatherland”, regizat de Pawel Pawlikowski și distins cu Premiul de Regie, dar și „Crăciun amar / Bitter Christmas”, cel mai nou film al lui Pedro Almodóvar.

Cinefilii vor putea vedea și cele mai apreciate producții ale TIFF-ului de la Cluj. „Lionel”, regizat de Carlos Saiz, a câștigat Trofeul Transilvania, în timp ce „Aici mă simt acasă”, de Gábor Holtai, a primit Premiul Publicului.

O serie importantă din program este dedicată filmelor românești aflate în avanpremieră. „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban și proaspăt câștigător al Leopardului de Aur, marele premiu al Festivalului de Film de la Locarno, va fi urmat de o întâlnire cu actorii Adrian Văncică și Teodor Butănescu.

La TIFF Timișoara va avea loc și avanpremiera „Dus-întors”, debutul în lungmetraj al lui Cristian Bota, în prezența regizorului și a actriței Dana Rogoz.

Un alt moment important îl reprezintă proiecția documentarului „Delta sălbatică”, cel mai nou film semnat de Dan Dinu. După proiecție, publicul va putea participa la o discuție cu actrița Medeea Marinescu, vocea care spune povestea acestui loc, și cu producătorul Matei Truța.

Documentarele „Memorie / Memory”, regizat de Vladlena Sandu, și „Atât de familiar”, de Rachel Tâpârjan, vor fi urmate de discuții online cu autoarele.

Festivalul se va încheia duminică seara, pe terasa Cinema Studio, cu un cineconcert special: „Trenul fantomă”, primul film sonor vorbit în limba română, acompaniat live de muzica interpretată de Dubase.

Pentru cei interesați nu doar de filme, ci și de modul în care acestea sunt realizate, TIFF Timișoara pregătește seria TIFF Talks – Masterclass. Evenimentele vor avea loc vineri și sâmbătă, 18 și 19 septembrie, la FABER, iar accesul este liber.

Alexandru Dorobanțu va vorbi despre aspectele creative și tehnice ale imaginii de film, Domnica Cîrciumaru va explica drumul de la casting la carieră, iar Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, va vorbi despre modul în care sunt curatoriate festivalurile de film.

Programul este completat de trei ateliere de animație stop-motion pentru copii și de două expoziții. La Cinema Timiș poate fi văzut „The Magic & Mystery of Nadia Comăneci”, dedicat împlinirii a 50 de ani de la primul 10 perfect obținut de gimnasta română, iar la Cinema Studio este prezentată „Continental 25”, expoziție dedicată celor 15 ani de TIFF.

TIFF Timișoara continuă și colaborările cu Art Encounters, prin secțiunea „Artist Stories”, care propune filme dedicate lui Pablo Picasso și Leonora Carrington. În cadrul colaborării cu Bucharest AI Film Festival, spectatorii vor putea vedea o selecție de scurtmetraje realizate cu ajutorul inteligenței artificiale și vor putea participa la o dezbatere pe această temă.

Accesul la proiecțiile organizate la Grădina de Vară Capitol este gratuit. Pentru celelalte evenimente, biletele pot fi cumpărate de pe site-ul TIFF, de pe site-ul Cinema Timișoara și de la casieriile cinematografelor.

Trimite articolul

X
Taguri:
filme ,
program ,
tiff timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Săptămâna viitoare încep lucrările pe strada Gării. În prima etapă, liniile de tramvai vor fi trase dinspre Solventul
    2
    Ce trebuie făcut în cazul unei crize epileptice. Cum trebuie intervenit și ce greșeli trebuie evitate
    3
    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
    4
    „True Detective”, așa cum nu l-ai mai văzut. Primul sezon al serialului, proiectat integral la Cinema Timiș
    5
    Motocicletele și mopedele scapă de regula depășirii, iar primăriile trebuie să amenajeze locuri de parcare
    6
    FOTO. Primul pas a fost făcut. Începe și șantierul Podului Solventul
    7
    Studenții UVT au câștigat primele două locuri la un hackathon internațional de neurotehnologie
    8
    Taxa pentru BAC 2027 crește la aproape 600 de lei pentru absolvenții care susțin toate probele a treia oară
    9
    Adolescenții din Timișoara vor descoperi, într-un „escape room” pe roți, cum funcționează traficul de persoane
    10
    S-a ales cu dosar penal după ce a urcat băut la volan și a provocat un accident în Șag

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323