Asociația pentru Valori în Educație (AVE) prelungește înscrierile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023. Astfel, directorii și directorii adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice și private din România mai pot aplica pentru unul dintre cele patru premii până pe 22 august (ora 23.59). Înscrierea se face online.
60 de echipe vor participa în weekend la al cincilea Turneu al circuitului național de baschet 3x3 Sport Arena Streetball Tour 2023, care are loc pe terenurile amenajate în Iulius Gardens. O aventură educațională în sistemul solar îi așteaptă pe curioșii de toate vârstele, odată cu spectacolul memorabil oferit de seria de proiecții cu tematică astronomică a Planetariului gonflabil. Și tot în acest weekend, Flight Cinema aduce, în parcul Iulius Town, filme mult așteptate de publicul cinefil.
Două angajate ale Primăriei Timișoara și-au recunoscut vinovăția într-un dosar al DNA Timișoara, în care au fost cercetate mai multe concursuri trucate în urmă cu câțiva ani. Cu această ocazie, reprezentanții USR Timiș amintesc de Rodica Aurelian, cea care se ocupa de trucare, și de Florin Răvășilă, unul dintre beneficiarii acestor trucări, ambii „piloni” ai administrației Robu. UPDATE. Sindicatul liber din primărie cere retractarea unor afirmații
Consiliul Județean Timiș și firma Strabag au semnat, joi, contractul privind execuția lucrărilor de extindere la patru benzi a lotului 1 din drumul județean 691, care traversează Dumbrăvița. Cătălin Flămânzeanu, directorul general al societății Strabag, a spus că nu poate demara lucrările până când nu vor fi relocați stâlpii care alimentează cu electricitate troleibuzele care circulă pe linia M14.
Asociația „Inițiativă în Educație” deschide în 30 august, expoziția „Space Posters – Arta și spațiul în istorie”, finanțată printr-un apel al Centrului de Proiecte Timișoara. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii vor putea afla, până în 15 septembrie, povestea din spatele celor mai cunoscute postere dedicate programelor spațiale. Bineînțeles, cele mai multe provin din SUA și URSS.
Ştiri din Timiș
Primăria Șag a lansat licitația pentru construirea unei noi școli verzi, investiție de peste două milioane de euro, cu TVA. Noua unitate va avea opt săli de clasă și va rezolva problema supraaglomerării, care obligă acum doi ani de studiu să învețe în containere.
Ştiri din Timiș
Colectarea incorectă a deșeurilor poate atrage tarif suplimentar sau necolectarea recipientelor.
Mapamond
Un incendiu de pădure izbucnit în provincia Almeria, din sudul Spaniei, s-a soldat cu 12 morți și mai mulți răniți. Flăcările au determinat evacuarea locuitorilor din mai multe zone, iar autoritățile au mobilizat sute de pompieri și armata pentru intervenție.
Ştiri sportive
Franța s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale 2026 după o victorie clară, 2-0, în fața Marocului. După o primă repriză fără goluri, Mbappe și Dembele au decis soarta partidei, iar „Les Bleus” ajung pentru a treia ediție consecutivă în penultimul act.
Ştiri din Timiș
Cei mai mici sunt așteptați în fiecare sâmbătă la Kids Garden Adventures, iar duminica, la atelierele creative. Pasionații de cinematografie sunt așteptați la film în aer liber, iar microbiștii se pot bucura în continuare de meciurile din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal, difuzate în Iulius Town!
Utile
Vineri, 10 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole sau expoziții.