Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
2024 începe în forță la Teatrul German din Timișoara: patru spectacole în patru zile consecutive

2024 începe în forță la Teatrul German din Timișoara: patru spectacole în patru zile consecutive

De Diana Lupulescu
la 9 January 2024 20:21

2024 începe în forță la Teatrul German din Timișoara: patru spectacole în patru zile consecutive

Foto: Teatrul German de Stat
9 January 2024 20:21
Noul an începe la Teatrul German de Stat Timișoara cu patru spectacole programate în patru zile consecutive. Reprezentațiile sunt pentru toate categoriile de vârstă.
Scris de Diana Lupulescu - Noul an începe la Teatrul German de Stat Timișoara cu patru spectacole programate în patru zile consecutive. Reprezentațiile sunt pentru toate categoriile de vârstă.

Trimite articolul

X

Primul spectacol va avea loc miercuri, 10 ianuarie: „Oameni. De vânzare”, scris și regizat de Carmen Lidia Vidu. Este un spectacol despre procedurile și demersurile imorale ale autorităților comuniste care au încercat să profite financiar de pe urma diversității etnice a României, negociind ca pe o marfă prețul fiecărui german și evreu din țară.

„În timp ce propaganda oficială avertiza asupra „abisurilor” lumii libere, în spațiul românesc are loc probabil cel mai mare trafic de persoane din secolul al XX-lea. „Oameni. De vânzare” expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane. Este un spectacol despre dispariția unei comunități, despre eforturile pe care membrii acesteia le fac pentru părăsirea mediului ostil în care trăiesc și despre demonizarea dorinței acestora de a îndrăzni să viseze la viitorul lor într-un stat mai liber și mai prietenos cu cetățenii lui”, au precizat reprezentanții Teatrului German de Stat.

Urmează, joi, 11 ianuarie, „Lysistrata 3.0”, după Aristofan, în regia lui Niky Wolcz, alături de femeile din Sparta, Atena și Teba, care vor încerca să oprească războiul pornit de bărbați. Planul lor include, printre altele, și o reconciliere utopică – make love, not war – un slogan întâlnit de mai multe ori de-a lungul istoriei.

„Îi cunoaștem cu adevărat pe autorii antichității clasice? Răspunsul sincer la această întrebare ar fi nu. Prin urmare, nu știm nici că acești autori, printre altele, s-au pronunțat asupra unor probleme ale vremii lor, unele dintre întrebări ajungând până în zilele noastre și fiind chiar de o actualitate arzătoare având în vedere invazia Ucrainei de către Rusia”, au transmis reprezentanții instituției de cultură.

Vineri, 12 ianuarie, spectatorii pot vedea „Teatrul, scris și regizat” de Pascal Rambert, pentru a descoperi ce relații de culise se formează între actorii ansamblului TGST la repetiții, în timpul spectacolelor, dar și în viața lor personală.

Piesa a fost scrisă în doar câteva luni, în timp ce Pascal Rambert monta simultan spectacole pe mai multe continente. După cum subliniază autorul, textul este o ficțiune, chiar dacă actorii și actrițele de la TGST i-au furnizat materialul: amintiri, experiențe, visuri. În cea mai mare parte, acestea sunt legate de profesia de actor, deoarece scena este în centrul vieții lor.

Toate cele trei reprezentații vor începe de la ora 19:30.

În weekend, cei mici sunt așteptați la „Crăiasa Zăpezii”, o aventură fantastică alături de Gerda și Kai, doi copii curajoși rătăciți în universul ghețurile eterne unde domnește înfricoșătoarea regină a ghețurilor. Spectacolul este scris de Evgheni Schwarz și regizat de László Béres. Călătoria începe sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 18.00.

„Piesa scrisă în perioada interbelică folosește motive ale basmului semnat de Hans Christian Andersen. În timp ce povestirea nu a avut prea mult ecou pe la mijlocul secolului al XIX-lea, adaptarea ei pentru teatru, care a venit aproape un secol mai târziu, a avut un succes incomparabil mai mare. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că piesa nu doar că scoate în evidență foarte clar contradicția dintre emoție și rațiune, ori dintre bogați și săraci, dar denunță și condițiile politice din perioada stalinistă, chiar dacă într-un mod voalat. În timp ce în ultimele decenii au fost realizate numeroase filme, printre care și cel Disney, care a adaptat și tratează liber povestea lui Andersen, piesa-basm a autorului rus oferă mai multe straturi de interpretare și se adresează atât copiilor, cât și adulților”, detaliază reprezentanții teatrului.

Biletele se pot achiziționa de aici sau de la agenția de bilete a Teatrului German de pe str. Alba Iulia nr. 2.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
spectacole ,
teatrul german ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Noile tramvaie din Timișoara vor avea, după ani de zile, condiții propice de mentenanță. Încep lucrările la noua hală
    2
    Miriam Mircea, de la Timișoara la catedra din Elveția: „AI nu va înlocui combinația unică de personalitate, educație și ambiție”
    3
    Pentru tumorile de doar câțiva milimetri, precizia este esențială. Crosul OncoHelp strânge bani pentru două echipamente speciale
    4
    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
    5
    Teatrul Senzorial din Timișoara caută actori amatori pentru un nou spectacol
    6
    FOTO. Kerwei, sărbătorită cu mult entuziasm la Buziaș
    7
    El Nino urmează să se intensifice și ar putea deveni cel mai puternic din istorie
    8
    Casa de Pensii lansează o nouă platformă online. Ce pot face pensionarii de acasă, fără drumuri la ghișeu
    9
    „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, este propunerea României pentru Oscar 2027
    10
    Tion vă întreabă: Sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare pentru toți elevii?

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”

    Eveniment

    Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit

    România

    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național

    Ştiri din Timiș

    Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare

    Ştiri din Timiș

    Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”

    Ştiri din Timiș

    De ce ajung mai rar polițiștii locali pe jos în cartierele Timișoarei? Explicațiile instituției după criticile unui consilier local
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323